Antena Meniu Search
x

Vremea 7 - 20 octombrie 2019. Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni

Vremea în octombrie. Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 7 octombrie - 20 octombrie 2019. Potrivit specialiştilor ANM, vremea va fi deosebit de rece în primele două zile din interval, după care temperaturile vor urca treptat

Daniel Murărescu
de Daniel Murărescu

la 07.10.2019, 15:50

Vremea 7 - 20 octombrie 2019
Prognoza meteo pentru toate regiunile țării, până pe 20 octombrie 2019 - Profimedia Images

Vremea în octombrie. Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 7 octombrie - 20 octombrie 2019. Potrivit specialiştilor ANM, vremea va fi deosebit de rece în primele două zile din interval, după care temperaturile vor urca treptat.

Începând cu data de 9 octombrie 2019, vremea va fi în general frumoasă în mai toate regiunile țării, cu temperaturi maxime ce se vor situa în jurul a 20 de grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, se vor semnala ploi locale, în general slabe, cu probabilitate mai mare de apariție în intervalul 10 - 12 octombrie.

Vremea în Banat

În primele două zile de prognoză, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an, cu o medie a temperaturilor maxime de 14 grade. Pe 9 octombrie vremea se va încălzi, astfel încât această medie se va situa în jurul valorii de 21 de grade. Cu mici variații, de la o zi la alta, temperaturile maxime se vor menține, în medie, în jurul a 20 de grade până pe 12 octombrie și vor ajunge pe 14 octombrie la 25 de grade. În ultimele zile de prognoză, vremea se va răcori ușor și treptat, spre 20 de grade. Temperaturile minime vor fi scăzute în intervalul 7-9 octombrie, când media lor va fi de 3...5 grade. Ulterior, până la sfârșitul celor două săptămâni, media temperaturilor minime va crește semnificativ, fiind cuprinsă între 7 și 10 grade.

Vor fi ploi locale, în general slabe, cu probabilitatea mai ridicată de apariție în intervalul 9-11 octombrie, precum și în unele zile din intervalul 16- 20 octombrie.

Prognoza meteo în Crișana

În primele două zile de prognoză, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an, cu o medie a temperaturilor maxime de 13 grade. Pe 9 octombrie vremea se va încălzi, astfel încât această medie se va situa în jurul valorii de 20 de grade. Cu mici variații, de la o zi la alta, temperaturile maxime se vor menține, în medie, în jurul a 19 grade până pe 12 octombrie și vor ajunge, pe 14 octombrie, la 25 de grade. În ultimele zile de prognoză, vremea se va răcori ușor și treptat, spre 20 de grade. Temperaturile minime vor fi scăzute în intervalul 7-9 octombrie, când media lor va fi de 2...4 grade. Ulterior, până la sfârșitul celor două săptămâni, media temperaturilor minime va crește semnificativ, fiind cuprinsă între 7 și 9 grade.

Vor fi ploi locale, în general slabe, cu probabilitatea mai ridicată de apariție în intervalul 9-11 octombrie, precum și în unele zile din intervalul 16- 20 octombrie.

Vremea în Transilvania

După două zile cu vreme deosebit de rece pentru această perioadă din an, când media temperaturilor maxime va fi de 11 grade, în următoarele două zile vremea se va încălzi, astfel încât pe 10 octombrie această medie se va situa în jurul valorii de 18 grade, ușor mai ridicată decât media climatologică specifică acestei date. Cu mici variații, de la o zi la alta, temperaturile maxime se vor menține, în medie, în jurul a 19 grade până pe 15 octombrie. În ultimele zile de prognoză vremea se va răcori ușor, cu aproximativ 2 grade. Temperaturile minime vor fi scăzute în intervalul 7-9 octombrie, când media lor va fi de 0...3 grade. Ulterior, până la sfârșitul celor două săptămâni, media temperaturilor minime va crește ușor, fiind cuprinsă între 4 și 7 grade.

Se vor semnala precipitații slabe, mai ales ploi, cu probabilitatea mai ridicată de apariție în prima zi, în intervalul 10-12 octombrie și în unele zile din a doua săptămână.

Prognoza meteo în Maramureș

După două zile cu vreme deosebit de rece pentru această perioadă din an, când media temperaturilor maxime va fi de 11 grade, în următoarele zile vremea se va încălzi treptat, astfel încât pe 14 octombrie această medie se va situa în jurul valorii de 21 grade, mai ridicată decât norma climatologică specifică acestei date. Deși vremea se va răcori ușor în ultimele zile de prognoză, temperaturile maxime se vor menține, în medie, în jurul a 19 grade. Temperaturile minime vor fi scăzute în intervalul 7-9 octombrie, când media lor va fi de 0...2 grade. Ulterior, până la sfârșitul celor două săptămâni, media temperaturilor minime va fi în creștere, fiind cuprinsă între 5 și 8 grade.

Se vor semnala precipitații slabe, mai ales ploi, cu probabilitatea mai ridicată de apariție în prima zi, în intervalul 10-12 octombrie și în unele zile din a doua săptămână.

Vremea în Moldova

După două zile cu vreme deosebit de rece pentru această perioadă din an, când media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 9 grade, în următoarele zile vremea se va încălzi, astfel încât pe 10 octombrie această medie se va situa în jurul valorii de 21 grade, mai ridicată decât norma climatologică specifică acestei date. Deși vremea se va răcori în următoarele zile de prognoză, când temperaturile maxime vor fi, în medie, în jurul a 18 grade, apoi ele se vor situa între 17 și 20 de grade. Temperaturile minime vor fi scăzute în intervalul 7-9 octombrie, când media lor va fi de 1...4 grade. Ulterior, până la sfârșitul celor două săptămâni, media temperaturilor minime va fi crește, fiind cuprinsă între 5 și 8 grade.

Se vor semnala precipitații slabe, mai ales ploi, cu probabilitatea mai ridicată de apariție în prima zi, în intervalul 10-12 octombrie precum și în unele zile din a doua săptămână.

Prognoza meteo în Dobrogea

În primele două zile de prognoză, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an, cu o medie a temperaturilor maxime de 13 grade. În următoarele două zile vremea se va încălzi, astfel încât pe 10 octombrie această medie se va situa în jurul valorii de 21 grade, ușor mai ridicată decât media climatologică specifică acestei date. Cu mici variații, de la o zi la alta, temperaturile maxime se vor menține, în medie, în jurul a 20 de grade până pe 15 octombrie. În ultimele zile de prognoză, vremea se va răcori ușor, cu aproximativ 2 grade. Temperaturile minime vor fi scăzute în intervalul 7-9 octombrie, când media lor va fi de 5...7 grade. Ulterior, până la sfârșitul celor două săptămâni, media temperaturilor minime va crește semnificativ, fiind cuprinsă între 9 și 12 grade.

Vor fi ploi locale, în general slabe, cu probabilitatea mai ridicată de apariție în prima zi, în intervalul 10-12 octombrie, precum și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

Vremea în Muntenia

În primele două zile de prognoză, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an, cu o medie a temperaturilor maxime de 11 grade. În următoarele două zile vremea se va încălzi semnificativ, astfel încât pe 10 octombrie această medie se va situa în jurul valorii de 24 grade, mai ridicată decât media climatologică specifică acestei date. Cu mici variații, de la o zi la alta, temperaturile maxime se vor menține, în medie, în jurul a 21 de grade până pe 15 octombrie. În ultimele zile de prognoză, vremea se va răcori ușor, cu aproximativ 2 grade. Temperaturile minime se vor menține scăzute în intervalul 7-9 octombrie, când media lor va fi de 3...6 grade. Ulterior, până la sfârșitul celor două săptămâni, media temperaturilor minime va fi în creștere, fiind cuprinsă între 7 și 11 grade.

Se vor semnala ploi slabe, cu probabilitatea mai ridicată de apariție în prima zi, în intervalul 10-12 octombrie, precum și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

Prognoza meteo în Oltenia

În primele două zile de prognoză, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 13 grade. În următoarele două zile vremea se va încălzi semnificativ, astfel încât pe 10 octombrie această medie se va situa în jurul valorii de 23 grade, mai ridicată decât media climatologică specifică acestei date. Cu mici variații, de la o zi la alta, temperaturile maxime se vor menține, în medie, în jurul a 21 de grade până pe 15 octombrie. În ultimele zile de prognoză, vremea se va răcori ușor, cu aproximativ 2 grade. Temperaturile minime vor fi scăzute în intervalul 7-9 octombrie, când media lor va fi de 4...6 grade. Ulterior, până la sfârșitul celor două săptămâni, media temperaturilor minime va fi în creștere, fiind cuprinsă între 7 și 11 grade.

Vor fi ploi locale, în general slabe, cu probabilitatea mai ridicată de apariție în prima zi, în intervalul 10-12 octombrie, precum și în unele zile din intervalul 16-20 octombrie.

Vremea la munte

În primele două zile de prognoză, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an, cu o medie a temperaturilor maxime de 3 grade. În următoarele două zile vremea se va încălzi, astfel încât pe 10 octombrie această medie se va situa în jurul valorii de 13 grade, mai ridicată decât media climatologică specifică acestei date, valoare ce se menține, cu mici variații, de la o zi la alta, până pe 15 octombrie. În ultimele zile de prognoză, vremea se va răcori ușor, cu aproximativ 2 grade. Temperaturile minime vor fi scăzute în intervalul 7-9 octombrie, când media lor va fi de -3...0 grade. Ulterior, până la sfârșitul celor două săptămâni, media temperaturilor minime va fi în creștere, fiind cuprinsă între 1 și 6 grade.

Vor fi precipitații cu probabilitatea mai ridicată de apariție, în prima zi, când vor fi mai ales ninsori și predominant ploi în intervalul 10-12 octombrie, precum și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

Potrivit ANM, estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Vremea » Vremea 7 - 20 octombrie 2019. Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni