Antena Meniu Search
x

Foto Vremea de mâine 10 ianuarie 2024. Până la -21 de grade Celsius în depresiunile Transilvaniei

Vremea de mâine în România. Până pe 10 ianuarie vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, chiar deosebit de rece în jumătatea de est şi geroasă mai ales dimineaţa în special în estul teritoriului. Cerul va avea înnorări şi vor fi ninsori slabe pe arii restrânse în jumătatea de sud. Vântul va avea intensificări în sud-est şi pe crestele montane, cu rafale în general de 50...65 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între -10 şi 3 grade. Dimineaţa, izolat se va forma ceaţă cu depunere de chiciură.

de Redactia Observator

la 09.01.2024, 15:21

Vremea va fi rece, geroasă îndeosebi în nordul, centrul şi estul teritoriului. Cerul va avea înnorări în sudul Banatului şi în Oltenia, iar în primele ore şi în Muntenia, unde doar cu totul izolat vor fi ninsori slabe, iar în restul zonelor, dar şi al intervalului, cerul va fi mai mult senin.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral, iar la începutul intervalului în sudul Moldovei, în Dobrogea şi în estul Munteniei, unde vor fi rafale în general de 55...70 km/h.

Temperaturile minime vor fi cuprinse între -18 şi -4 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre -21 de grade.

Prognoza meteo București 10 ianuarie 2024

Pe acelaşi subiect

Vremea va fi rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.  Temperatura maximă va fi de 2...3 grade, iar cea minimă de -8...-5 grade.

Vremea de mâine la munte

Vremea va fi rece, geroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Cum va fi vremea în Europa

Vremea va continua să fie rece în cea mai mare parte a Europei. Vor fi înnorări persistente şi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă sau, pe alocuri, ninsoare în jumătatea sudică a Franţei, în Spania, nordul Portugaliei, ninsori în nord-estul extrem al continentului şi Scandinavia.

În rest, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile pe arii restrânse. Vântul va avea intensificări în nord, în Arhipelagul Britanic şi local în rest. Temperaturile vor marca o uşoară scădere faţă de intervalul precedent în Europa Centrală, iar în rest nu vor fi modificări semnificative.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Vremea » Vremea de mâine 10 ianuarie 2024. Până la -21 de grade Celsius în depresiunile Transilvaniei