Vremea de mâine 10 noiembrie. Se răceşte în cea mai mare parte a ţării. Minime, între 2 şi 12 grade
Vremea va fi în general închisã, în cea mai mare parte a ţãrii, temperaturile vor scădea. Iată prognoza meteo de mâine 10 noiembrie.
La noapte, cerul se va înnora în cea mai mare parte a teritoriului şi va ploua în Banat, în cea mai mare parte a Olteniei, local în Crişana, izolat în vestul şi în sud-vestul Munteniei şi al Transilvaniei. Vântul va sufla în general slab. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, uşor mai mici în depresiunile Carpaţilor Orientali pânã spre 0 grade. Se va semnala ceaţã, posibil asociatã cu burniţã, în est, în sud-est, în centru şi pe arii relativ restrânse în restul ţãrii.
Harta temperaturi România
Vremea de mâine 10 noiembrie în ţară
Vremea va fi în general închisã, iar în cea mai mare parte a ţãrii, dar mai ales în centru şi în nord-est, valorile termice vor fi mai scãzute faţã de ziua precedentã. În sudul, centrul şi estul teritoriului temporar va ploua, iar pe suprafeţe mici, cu o probabilitate mai mare în Muntenia, în sudul Moldovei, în vestul Dobrogei şi la munte, se vor acumula cantitãţi de apã de peste 10...20 l/mp. Ploile vor avea şi caracter de aversã, iar în sud-est vor fi posibile şi descãrcãri electrice. În restul teritoriului va ploua doar în prima parte a intervalului, pe arii extinse în Banat şi local în Crişana şi în Maramureş. La munte, la altitudini în general de peste 1900 m, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade, uşor mai ridicate în sud-estul extrem al Munteniei şi pe alocuri în Dobrogea, pânã în jurul a 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 2 şi 12 grade. Local, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţã, izolat asociatã cu burniţã. Presiunea atmosferică va fi în scãdere, în special în sudul ţãrii pânã la valori în jurul celei normale.
Harta temperaturi România
Vremea de mâine 10 noiembrie în Bucureşti şi în Cluj
La noapte, cerul se va înnora şi mai ales în a doua parte a intervalului va fi ceaţã, posibil asociatã cu burniţã. Vântul va sufla slab. Temperatura minimã va fi de 6...8 grade.
Vremea va fi închisã şi va ploua. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 13...14 grade, iar cea minimã de 8...10 grade. La începutul intervalului se va semnala ceaţã şi posibil burniţã. Presiunea atmosferică va fi în scãdere (valori în jurul celei normale).
În Cluj, vremea se va răci, temperaturile vor scădea. Maximele zilei vor fi de 10 grade.
Harta temperaturi România
Vremea de mâine 10 noiembrie la munte
Vremea va fi în general închisã şi pe arii extinse, temporar va ploua, iar cu precãdere la altitudini de peste 1900 m vor fi precipitaţii mixte. Pe arii restrânse, se vor acumula cantitãţi de apã de 10...20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri pe creste. Valorile termice vor fi uşor mai scãzute faţã de ziua precedentã.
Harta temperaturi România
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰