Vremea de mâine 22 mai. Averse cu descărcări electrice şi rafale de vânt. Maxime de până la 26 de grade
Vremea rămâne instabilă în mare parte din ţară, cu ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi posibile căderi de grindină. Cele mai afectate zone vor fi sudul, estul şi centrul ţării, precum şi regiunile montane şi submontane, unde cantităţile de apă pot depăşi izolat 30 l/mp. Temperaturile se menţin apropiate de normalul perioadei, cu maxime între 20 şi 26 de grade, în timp ce la mare vremea va fi normală termic, dar cu averse şi vânt intensificat.
Vremea la noapte
La noapte, vremea rămâne instabilă în Moldova, în cea mai mare parte a Dobrogei şi în Muntenia. Cerul va fi mai mult noros, iar ploile vor veni în reprize, însoţite de descărcări electrice. Local, aversele pot avea caracter torenţial, cu acumulări de 15...20 l/mp, iar izolat, mai ales în jumătatea nordică a Moldovei, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp. În restul ţării, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi ploi slabe, pe arii restrânse, în Transilvania şi Oltenia. Vântul va sufla slab şi moderat, dar va avea intensificări temporare în est şi vest, cu viteze de 45...55 km/h. La altitudini mari, în Carpaţii Orientali şi Meridionali, rafalele vor ajunge la 60...90 km/h. Temperaturile minime se vor încadra între 10 şi 16 grade.
Vremea la noapte
Vremea de mâine 22 mai în ţară
Vremea va fi în general instabilă în sudul, estul şi centrul ţării, dar şi la munte şi în zonele submontane. Norii se vor aduna temporar, iar ploile vor veni în reprize, însoţite de descărcări electrice. Pe alocuri vor fi posibile căderi de grindină şi vijelii. Aversele pot avea caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp se vor acumula local 15...25 l/mp. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 30 l/mp. În restul ţării, cerul va fi variabil, iar ploile vor fi de scurtă durată, slabe cantitativ şi pe arii restrânse. Vântul va avea intensificări temporare în est, iar pe parcursul zilei şi în sud-est, vest şi centru, cu viteze de 45...55 km/h. La altitudini mari, rafalele vor ajunge la 60...80 km/h, dar intensificări de scurtă durată pot apărea şi în timpul ploilor. Temperaturile vor fi apropiate de normalul perioadei. Maximele se vor încadra, în general, între 20 şi 26 de grade, cu cele mai ridicate valori în vest şi nord-vest, iar minimele vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade. Izolat, în timpul nopţii, se va forma ceaţă.
Hartă meteo România
Vremea de mâine 22 mai în Bucureşti şi Cluj
În Bucureşti, vremea rămâne instabilă. Cerul va avea înnorări temporare, iar pe parcursul zilei vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Se pot acumula 10...15 l/mp. Temperatura maximă va fi de 21...22 de grade, iar minima se va situa în jurul valorilor de 13...14 grade.
Hartă meteo Bucureşti
La Cluj, vremea va fi puţin mai caldă decât astăzi, cu o maximă de 20 de grade. Va ploua şi mâine, însă cantităţile de apă vor fi mai reduse. Vântul va slăbi faţă de ziua precedentă, dar va rămâne activ şi va depăşi 20 km/h.
Vremea de mâine 22 mai la munte
Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și pe alocuri căderi de grindină și vijelii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar îndeosebi în intervale scurte de timp în Carpații Orientali și local în Meridionali cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat vor depăși 30 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare pe parcursul zilei, cu viteze de 60...80 km/h la altitudini mari. Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale datei.
Hartă meteo zona montană
Vremea de mâine 22 mai la mare
Vremea va fi normală termic. Cerul va fi variabil, temporar mai noros ziua, când vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare (rafale în general de 45 - 55 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 și 22 de grade, iar cele minime între 14 și 17 grade. Vor fi condiții de ceață.
Hartă meteo litoral
Temperatura apei mării va avea valori de 14...16 grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
