Vremea de mâine 22 martie. Ploi slabe în mare parte din ţară şi ninsori la munte. Maxime de 15 grade

Vremea se răcește ușor în sudul țării, unde temperaturile vor coborî sub valorile normale perioadei, în timp ce în restul regiunilor se vor menține apropiate de mediile climatologice. Cerul va fi mai mult noros, iar ploile slabe vor apărea temporar în mai multe zone din țară.

de Daniela Ciucă

la 21.03.2026 , 21:15

La noapte, cerul va fi mai mult noros și va ploua slab, local în regiunile estice și sudice și izolat în rest. În zona Carpaților Orientali și a Carpaților Meridionali, pe alocuri, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, posibil moderate cantitativ (în jur de 10 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări temporare în jumătatea estică a teritoriului, precum și în zona montană înaltă. Temperaturile minime se vor situa între -1 și 7 grade, iar izolat, cu o probabilitate mai mare în zonele deluroase, se va produce brumă.

Vremea la noapte

Vremea de mâine 22 martie în ţară

Articolul continuă după reclamă

Vremea va fi în general închisă, iar temporar va ploua slab, local în Dobrogea, Muntenia, Moldova și Oltenia și izolat în Banat și Transilvania. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale, mai ales pe parcursul zilei, în jumătatea de est a teritoriului, cu viteze în general de 40...45 km/h. Valorile termice diurne vor fi mai coborâte decât cele din ziua anterioară în sudul țării, unde se vor situa ușor sub cele specifice datei, în timp ce în restul teritoriului vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent și apropiate de regimul climatologic specific perioadei. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 9 și 15 grade, iar cele minime se vor încadra între -3 și 6 grade. Spre dimineață se va forma brumă, cu o probabilitate mai mare în nord și centru.

Vremea de mâine 22 martie în Bucureşti şi în Cluj

În Bucureşti, vremea va fi închisă și trecător va ploua slab. Vântul va sufla în general moderat (rafale de 35...40 km/h) pe parcursul zilei și va slăbi în intensitate noaptea. Temperatura maximă, în scădere față de ziua anterioară, se va situa ușor sub cea specifică datei și va fi de 8...10 grade, iar cea minimă de 4...5 grade.

Vremea de mâine 22 martie în Bucureşti

În Cluj-Napoca, cerul va fi mai mult noros în cea mai mare parte a zilei, iar temperatura maximă va fi de 14 grade. Minimele vor coborî până la 2 grade, iar vântul va sufla slab pe tot parcursul perioadei. Nu sunt aşteptate precipitaţii.

Vremea de mâine 22 martie la munte

La munte, la altitudini de peste 1500 de metri, se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, unde rafalele pot atinge 60...70 km/h.

Vremea de mâine 22 martie la munte

Daniela Ciucă Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Mâncaţi pâine la fiecare masă?
Observator » Vremea » Vremea de mâine 22 martie. Ploi slabe în mare parte din ţară şi ninsori la munte. Maxime de 15 grade