Vremea de mâine 30 august. Ploi în cea mai mare parte a ţării, însoţite de descărcări electrice. Maxime între 24 şi 34 de grade
Instabilitatea atmosferică va fi prezentă în cea mai mare parte a ţării. Sunt aşteptate ploi, însoţite de descărcări electrice şi pe alocuri va cădea grindină. Maximele se vor încadra între 24 şi 34 de grade. Iată prognoza meteo de mâine 30 august.
La noapte, vremea va fi instabilã în cea mai mare parte a Dobrogei, unde înnorãrile vor fi temporar accentuate şi vor fi intervale cu averse torenţiale şi descãrcãri electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitãţile de apã vor fi de 15...30 l/mp şi izolat în zona litoralã a judeţului Constanţa, de peste 50...60 l/mp. În celelalte regiuni cerul va fi temporar noros, iar averse, posibil însoţite de descãrcãri electrice se vor semnala local în Moldova şi Oltenia, pe arii restrânse în Transilvania şi Muntenia şi izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sud-estul teritoriului, dar de scurtã duratã şi în timpul ploilor. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 13 şi 20 de grade. Izolat se va forma ceaţã, îndeosebi în Transilvania.
Vremea de mâine 30 august în ţară
În cea mai mare parte a Dobrogei instabilitatea atmosfericã se va menţine accentuatã, astfel vor fi perioade cu înnorãri, averse ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite şi de descãrcãri electrice, astfel în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitãţile de apã vor fi de 15...25 l/mp şi izolat, în special în zona litoralã, de peste 30...40 l/mp. Înnorãri şi ploi locale vor fi şi în Moldova, iar mai ales dupã-amiaza şi seara vor fi fenomene asociate instabilitãţii atmosferice, local în zonele de munte, în Transilvania, Muntenia şi Oltenia, unde vor fi dezvoltãri convective, averse, izolat moderate cantitativ (15...20 l/mp) şi descãrcãri electrice.
- Alertă de ploi torențiale, grindină și vijelii în jumătate de țară. Pe litoral sunt așteptate fenomene...
- Vremea în Europa, între furtuni violente şi secetă acută. Italia, măturată de viituri, iar Spania se topeşte...
- Clujul, lovit de vijelii care au luat pe sus maşinile. "A intrat apă până la bancheta din spate"
În regiunile vestice, vremea va fi cãlduroasã, cerul va fi variabil, iar fenomene de instabilitate atmosfericã vor fi posibile doar pe spaţii mici. Vor fi condiţii de grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale în zona montanã şi sud-est, dar de scurtã duratã şi în timpul ploilor, cu rafale în general de 45...55 km/h. Temperaturile maxime vor fi de la 24 de grade pe litoral, pânã spre 34 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor situa în general între 10 şi 20 de grade. Dimineaţa şi noaptea, în depresiuni, izolat vor mai fi condiţii de ceaţã. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilã, la valori relativ coborâte în sud-est.
Vremea de mâine 30 august în Capitală
La noapte, cerul va fi temporar noros şi mai ales la începutul nopţii vor fi posibile averse. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã se va situa în jurul valorii de 19 grade.
Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate mai ales dupã-amiaza şi seara, când vor fi averse, descãrcãri electrice şi trecãtor intensificãri ale vântului, în general cu viteze de 35...45 km/h. Temperatura maximã va fi de 30...31 de grade, iar cea minimã de 18...20 de grade. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilã, la valori relativ coborâte.
Vremea de mâine 30 august pe litoral
Vremea va fi în general instabilã. Cerul va avea înnorãri temporare vor fi averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 29 de grade, iar cele minime între 19 şi 22 de grade. Temperatura apei mãrii va avea valori de 24...26 de grade.
Vremea de mâine 30 august la munte
Valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentã. Cerul va prezenta înnorãri, iar mai ales dupã-amiaza şi seara, local, vor fi averse, izolat moderate cantitativ (15...20 l/mp) şi descãrcãri electrice. Vor fi condiţii de grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale.