Foto Vremea de mâine 9 august 2023. Temperaturi scăzute în toată țara. Prognoza meteo ANM
Vremea de mâine în România 9 august 2023. În intervalul 8 august - 9 august vremea va fi răcoroasă în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 19 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 27...28 de grade în Oltenia şi sud-vestul Munteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi averse local în Muntenia, Moldova şi Dobrogea, pe areale restrânse la munte, în Transilvania şi în Maramureş şi cu totul izolat în celelalte regiuni. Pe spaţii mici se vor semnala descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, pe alocuri cu uşoare intensificări în sud-vest, pe litoral şi pe crestele montane.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Vremea se va încălzi faţă de ziua precedentă, însă în cea mai mare parte a ţării, valorile termice se vor situa în continuare uşor sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări şi pe arii restrânse ploi de scurtă durată, după-amiaza şi seara în zona montană, iar noaptea în centru şi posibil în vest şi sud-vest.
Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 30 de grade, iar cele minime între 10 şi 21 de grade, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, unde se vor situa în jurul a 7 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţă îndeosebi în zonele depresionare.
Prognoza meteo 9 august 2023 București
Vremea se va încălzi faţă de ziua precedentă, însă valorile termice se vor situa uşor sub mediile multianuale. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 28...29 de grade, iar cea minimă de 14...16 grade.
- Cod galben de ploi, grindină, descărcări electrice şi vijelie. Judeţele şi localităţile vizate
- Iulie 2023 a fost confirmată drept cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată. Este un record cu...
- România, lovită de un ciclon care a făcut ravagii în Europa. Temperaturi mai mici cu 15 grade și vânt de 90 km/h
Cum va fi vremea de mâine la munte și pe litoral
Vremea la munte: Vremea se va încălzi uşor faţă de zilele precedente, însă valorile termice se vor menţine sub mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări şi pe arii restrânse ploi de scurtă durată, începând din orele amiezii, cu o probabilitate mai ridicată în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat.
Vremea pe litoral: Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 28 de grade, iar cele minime între 17 şi 21 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 şi 24 de grade.
Vremea în Europa
În nordul, centrul şi în extremitatea de nord-est a Europei nebulozitatea şi ploile vor fi persistente. Ploile vor fi şi sub formă de aversă cu descărcări electrice şi posibil căderi de grindină. Local se vor acumula cantităţi de apă mai însemnate. În rest, va predomina vremea frumoasă, iar astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în sud-estul extrem, sud-vestul şi în partea de nord a continentului precum şi izolat în rest. În zonele în care se vor semnala averse vor fi posibile vijelii.
Temperaturile vor creşte îndeosebi în vestul continentului, astfel încât canicula se va intensifica, iar în sud-vestul Europei se vor înregistra şi peste 40 de grade. În rest nu vor fi variaţii termice semnificative faţă de intervalul precedent.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰