Antena Meniu Search
x

Video România, lovită de un ciclon care a făcut ravagii în Europa. Temperaturi mai mici cu 15 grade și vânt de 90 km/h

Ciclonul care a făcut ravagii în Europa a lovit şi România. Am avut parte de furtuni puternice care au rupt copaci din rădăcini, au smuls acoperişurile caselor şi au distrus hectare întregi de solarii. În unele zone, temperaturile au scăzut cu 15 grade în doar câteva minute iar vântul a ajuns aproape la forţa unui uragan. Climatologii atrag atenţia că vremea extremă este o urmare a încălzirii globale, care, dacă nu va fi stopată, va duce la fenomene din ce în ce mai distructive. 

de Redactia Observator

la 07.08.2023, 19:30

Vezi și

Estul ţării a fost măturat de furtuni. Vijeliile au avut în unele zone forţa unui uragan. 

Andreea Petrescu, reporter Observator: În momentul în care furtuna a venit peste judeţele Constanţa şi Ialomiţa, temperaturile au scăzut brusc de la 34-35 de grade la doar 19-20 de grade. Totul s-a întâmplat în doar câteva minute. 

Furtunile au lovit puternic estul țării. Prăpăd la Tecuci

Şi oraşul Tecuci a fost lovit cu putere de vremea extremă. Acoperişurile mai multor case au fost purtate de vânt ca nişte simple coli de hârtie. Zeci de copaci au fost puşi la pământ. Unii dintre ei au fost smulşi pur şi simplu cu tot cu rădăcini.  

Pe acelaşi subiect

În Matca, cel mai mare bazin legumicol din ţară, vântul de 90 de kilometri pe oră a distrus hectare întregi de solarii. 

Marin Nicu, agricultor: Recolta nici n-am apucat să o culegem. Se vede, nu trebuie să mai vorbim noi... darâmat din capăt în capăt, jumătate de hectar de solar.

Climatologii cred că aceste fenomene meteo periculoase vor fi din ce în ce mai distructive

Roxana Bojariu, climatolog: Aerul rece a venit şi a împins aerul foarte cald, ori asta a însemnat inclusiv iniţierea de furtuni şi ele au fost cu atât mai puternice cu cât au avut la bază o cantitate mai mare de energie şi aici fac legătura cu schimbarea climei. Avem de a face cu un fond al încălzirii globale care alimentează cu mai multă căldură, cu mai mulţi vapori de apă toate aceste sisteme de vreme şi instabilităţile şi sistemele care aduc valuri de căldură. 

Variaţiile tot mai mari de tempratură au efecte directe asupra sănătăţii oamenilor. 

Daciana Toma, medic de familie: Pot să fie variaţii ale tensiunii arteriale. Dacă nu ne adaptăm îmbrăcămintea la aceste schimbări riscul de a face viroze respiratorii este mai mare. În momentul în care se trece de la o temepratură la alta, modul în care funcţionează diferitele sisteme de apărare ale organismului se modifică.

Pe termen lung, schimbările climatice vor avea un impact major şi asupra florei şi faunei

 Roxana Bojariu, climatolog: Deşertificarea este un proces compex, înseamnă degradarea solului în aşa fel încât să nu mai crească vegetaţie. Există un efect şi al schimbării climei şi asupra ecosistemelor, inclusiv a pădurilor. Temperatura creşte în toate anotimpurile şi creşte şi pe etaje altitudinale şi asta înseamnă că tipurile de specii, de arbori care populează o anumită zonă se urcă mai sus, la altitudine mai mare. Alte specii nu pot să urce la infinit şi acele specii dispar şi aduc după sine modificări în tot ecosistemul. Pot să dispară anumite specii.  Zona alpină nu are unde să se deplaseze mai sus şi atunci pierzi floră şi faună din zona alpină, nu doar în Carpaţi, în Alpi. Sunt anumiţi vectori de agenţi patogeni care îşi modifică arealul, vin din zonele mai clade spre nord, e cazul a unor tipuri de ţânţari sau a unor păsări care sunt răspunzătoare pentru transmiterea West Nile.

Climatologii atrag atenţia că singura cale de a stopa modificările climatice este reducerea emisiilor de carbon. În caz contrar, va trebui să înfruntăm valuri de caniculă mai intense şi mai timpurii, chiar de la început de primăvară, întrerupte de furtuni tot mai puternice.  

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Vremea » România, lovită de un ciclon care a făcut ravagii în Europa. Temperaturi mai mici cu 15 grade și vânt de 90 km/h