Antena LIVE

Curs valutar

Video

Haos pe Centura Capitalei: se lucrează de ani buni fără rezultat. Şoferii stau cu orele în trafic, muncitorii dau vina pe vremea rea

Centura Capitalei e un drum fără sfârşit. Ani la rând de şantiere cu zero rezultate. Şoferii circulă în aceleaşi coloane interminabile, ies din intersecţii la mica înţelegere şi dau peste lucrări începute şi abandonate. Pe o porţiune de nici 12 kilometri între DN2 şi Autostrada Soarelui se bate pasul pe loc de doi ani. Deşi lucrările ar fi trebuit să fie gata de anul trecut, inginerii de pe şantier spun că ... i-a încurcat vremea!

De la 18.04.2022, 20:23
WhatsApp
Vezi și:

Imaginile surprind cum încep dimineţile şoferilor care sunt nevoiţi să tranziteze, zilnic, centura Capitalei. "Suntem la intersecţia Drumului Naţional 2 cu Şoseaua de Centură. Priviţi cum se circulă pe sensul de mers spre Autostrada Soarelui, la ora 8 şi 40 de minute. Bară la bară", arată Greta Neagu, reporter Observator. 

Întrebat cum a circulat până în punctul respectiv, un şofer răspunde: "Groaznic". Nu este deloc mulţumit de modul în care se circulă pe centură. "Este execrabil!" Un altul spune: "E panaramă! Gropi, găuri, peste tot". Se înaintează "foarte greu. De la Mogoşoaia până aici cred că am o oră", mărturiseşte un şofer. Motivul? Intersecţii depăşite de traficul din zonă şi lucrări care încurcă de ani de zile. "E la mica înţelegere, practic. Toată lumea dă prioritate la toată lumea. E total haos, e clar că drumul este mult depăşit", se plânge Ionuţ Ciurea, de la Asociaţia Pro Infrastructură. 

Centura Capitalei ar putea fi gata, cel mai devreme, în 2023

Depăşite sunt şi firmele care, ani la rând, au câştigat contracte pentru modernizarea centurii. Lucrările de lărgire la patru benzi a porţiunii de aproape 12 kilometri dintre DN2 şi A2 au început în 2020 şi ar fi trebuit să fie gata în maximum 12 luni. Până acum, progresul fizic nu este de nici 16 la sută, iar cel mai optimist termen de finalizare a acestor lucrări este 2023. 

Pe acelaşi subiect

Lucrările, întârziate din cauza ... vremii nefavorabile

Un muncitor care pare singur pe şantier spune că treaba "merge", iar "pe partea cealaltă" ar fi mai mulţi colegi. Într-adevăr, de pe partea cealaltă, un inginer coordonează lucrări întârziate cu lunile. 

Reporter: Care e progresul aici? 

Inginer: Păi, după cum vedeţi. Faţă de lunile trecute, se progresează. Eu ştiu problemele mele de aici. 

Reporter: Păi, şi?

Inginer: Mai plouă, mai ...

"În ritmul acesta şi la întârzierile acestea pot ajunge la maximum. Şi maximum din contract este 15% din valoarea contractului", a declarat Alin Şerbănescu, de la Ministerul Transporturilor. "Au apărut nişte probleme imprevizibile. Nu neapărat condiţii meteorologice, fac parte şi astea din problemele imprevizibile", susţine un muncitor. 

Avertismente de la Ministerul Transporturilor

Constructorul a primit, deja, avertismente din partea ministerului. "Cât ar fi plouat şi ar fi nins, pe o lungime de 12 kilometri de drum naţional, ca să înţelegem - lucrările nu sunt atât de complexe. Sunt la stadiul la care mută garduri, mai decopertează stânga-dreapta", adaugă Alin Şerbănescu. Pe centura Capitalei se lucrează, în prezent, pe două tronsoane pentru lărgirea la patru benzi. Alte două sunt în stadii de proiectare, respectiv licitaţie. 

La prânz, situaţia e aceeaşi, tot bară la bară. "Aşa arată traficul din zona localităţii Jilava de pe aplicaţia de mobil. Tronsoane întregi marcate cu roşu", arată Greta Neagu. "Noi nici nu-i spunem DNCB. Îi spunem RNCB - Ruşinea Naţională Centura Bucureşti", afirmă Ionuţ Ciurea. 

Autostrada Zero va înconjura Capitala

Deşi n-am fost în stare să terminăm lucrările pe centura deja existentă, am început un alt proiect. Autostrada Zero va înconjura Capitala şi va avea o lungime de 100 de kilometri. În ceea ce priveşte segmentul de sud al drumului - din cele trei loturi date în execuţie, doar pe unul dintre ele stadiul lucrărilor depăşeşte 50 la sută. Aici este posibil chiar să avem şi primii 10 kilometri de şosea finalizaţi în acest an. La polul opus, segmentul de nord se află încă în stadiul de licitaţii şi studii de proiectare. Cel mai optimist, pe Autostrada Zero vom circula în 2025. 

Greta Neagu
centura capitalei lucrari sosea autostrada
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024