PIB-ul SUA, în creștere după două trimistre de scădere. Încrederea americanilor în economie, tot mai mică pe fondul inflației tot mai mari
Economia Statelor Unite a revenit pe creştere în trimestrul trei, cu un avans peste aşteptări, de 2,6%, atenuând cel puţin temporar temerile de recesiune, a raportat joi Biroul de Analiză Economică. Creşterea PIB-ului depăşeşte previziunea analiştilor Dow Jones, de 2,3%, notează News.ro.
De Redactia Observator la 28.10.2022, 07:03Economia americană a înregistrat scăderi în acest an timp de două trimestre consecutive, întrunind o definiţie general acceptată a recesiunii, deşi Biroul Naţional de Cercetare Economică este în general considerat arbitrul recesiunilor şi expansiunilor. Această creştere s-a datorat în mare parte unei reduceri a deficitului comercial, la care economiştii se aşteptau şi pe care o consideră a fi un eveniment unic, care nu se va repeta în trimestrele viitoare.
Creşterea PIB au venit şi din majorarea cheltuielilor de consum, a investiţiilor fixe nerezidenţiale şi a cheltuielilor guvernamentale. Raportul reflectă o schimbare continuă a cheltuielilor pentru servicii faţă de bunuri, cheltuielile pentru primele au crescut cu 2,8%, în timp ce cheltuielile pentru bunuri au scăzut cu 1,2%. Scăderea investiţiilor fixe rezidenţiale şi a stocurilor private au compensat câştigurile, a spus BEA.
"În general, deşi revenirea economiei cu o creştere de 2,6% în trimestrul al treilea a inversat cu mult declinul din prima jumătate a anului, nu ne aşteptăm ca această putere să fie susţinută", a scris Paul Ashworth, economist şef pentru America de Nord la Capital Economics.
"Exporturile se vor estompa în curând, iar cererea internă este zdrobită sub greutatea ratelor mai mari ale dobânzilor. Ne aşteptăm ca economia să intre într-o recesiune uşoară în prima jumătate a anului viitor", anticipează Ashworth.
- Din primăvară economia SUA va intra într-o recesiune ca-n anii 1990, consideră agenția de rating Fitch
- Procentul inflaţiei din SUA este cu mult peste ţinta Băncii Centrale. Prețurile la alimente sunt mai mari cu 13%...
- Directorul general al celei mai mari bănci din SUA avertizează: Economia globală ar putea ajunge în recesiune la...
Încrederea americanilor în economie, în scădere
Încrederea americanilor în economia Statelor Unite a scăzut în octombrie, după două creşteri lunare consecutive, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari cu privire la inflaţie şi o posibilă recesiune anul viitor, dar gospodăriile au rămas dornice să achiziţioneze articole mari, cum ar fi autovehicule şi electrocasnice, transmite Reuters.
Sondajul Conference Board de marţi a arătat, de asemenea, că mai mulţi consumatori plănuiesc să cumpere o casă în următoarele şase luni, în ciuda creşterii costurilor de împrumut.
Creşterea constantă a intenţiilor de cumpărare ale consumatorilor ar putea oferi o anumită stabilitate economiei pe termen scurt. Dar există semne că majorările agresive ale dobânzii de politică monetară a Rezervei Federale încep să răcească piaţa muncii, cu o scădere a ponderii consumatorilor care consideră locurile de muncă ”abundente” şi o creştere a celor care spun că angajarea este ”greu de obţinut”.
"Cel mai mare risc sunt efectele întârziate necunoscute ale înăspririi cumulate a politicii Fed, iar economia ar putea să nu simtă efectele complete până anul viitor, când riscurile de recesiune sunt mari", a declarat Jeffrey Roach, economist-şef la LPL Financial din Charlotte, Carolina de Nord.
Indicele de încredere a consumatorilor al Conference Board a scăzut la 102,5 luna aceasta, de la 107,8 în septembrie.