Preţul aurului la un nou record: 365 de lei gramul. Specialiştii spun că este cea mai sigură investiţie
Aurul bate un nou record. 365 de lei gramul, a anunţat astăzi Banca Naţională. Preţul mare este dat de cererea în creştere, spun economiştii.
De Redactia Observator la 11.09.2024, 21:04Metalul preţios este considerat o investiţie sigură în perioadele de incertitudine economică.
Cea mai sigură investiție
Preţul aurului a continuat să se situeze aproape de maximele record la câteva zile după ce tensiunile din Orientul Mijlociu au explodat, sporind interesul investitorilor pentru activele sigure, scrie CNBC, citat de Business Magazin.
Preţul aurului a înregistrat recent o nouă creştere record ajungând până la la 2.383 de dolari pe uncie (28 de grame), iar analişti sunt de părere că mai este loc de creştere, în cele mai optimiste scenarii ajungând la 3.000 de dolari. „Raliul recent al aurului a fost impulsionat de tensiunea geopolitică şi coincide cu niveluri record ale indicilor de acţiuni”, subliniază gigantul american Citibank într-un raport.
Cererea pentru activul de refugiu a crescut pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, după ce Iranul a lansat peste 300 de drone şi rachete direct asupra Israelului - majoritatea fiind interceptate, datorită sistemului de apărare antiaeriană Iron Dome.
Observatorii pieţei monitorizează îndeaproape o potenţială ripostă din partea statului evreu, care a promis să „ceară un preţ” din partea Iranului. O ripostă semnificativă ar putea duce la un conflict mai amplu, ceea ce ar declanşa, în consecinţă, noi investiţii în aur, precum şi o revenire a preţului petrolului şi o întărire a dolarului american, a declarat Bartosz Sawicki, analist de piaţă la firma de servicii financiare Conotoxia fintech.