Antena LIVE

Preţuri record la carburanţi în România. A fost depăşit pragul de 8 lei pe litru

Preţul carburanţilor a depăşit pragul de 8 lei pe litru în unele staţii din România, atingând un record pentru piaţa din ţara noastră în contextul cererii mari de carburanţi.

De la 08.03.2022, 12:36
Preţuri record la carburanţi în România. A fost depăşit pragul de 8 lei pe litru Shutterstock

Preţul carburanţilor în România a depăşit în aceste zile pragul de 8 lei pe litru, arată datele din Monitorul Preţurilor la Carburanţi, aplicaţie lansată de Consiliul Concurenţei, conform Agerpres. Depăşirea pragului de 8 lei pe litru reprezintă un record pentru piaţa din România şi vine în contextul cererii mari de carburanţi şi al preţurilor ridicate la toate mărfurile pe plan mondial.

Astfel, un litru de benzină premium costă 8,14 lei la benzinăriile OMV din comuna Cornu şi MOL din Buşteni, pe DN 1. Alte benzinării din apropiere comercializează şi ele carburanţii la aproape 8 lei. De exemplu, un litru de benzină premium la staţia Rompetrol din Comarnic costă 7,91 lei, la Petrom Buşteni costă 7,85, iar la Lukoil Azuga 7,92 lei.

Motorina premium costă şi ea peste 8 lei la aceleaşi benzinării OMV şi MOL (8,08 lei pe litru) şi foarte aproape de acest prag la Rompetrol, Lukoil şi Petrom.

Preţuri mari pentru barilul de petrol şi gazele naturale

Pe acelaşi subiect

Barilul de petrol pe piaţa europeană a depăşit luni, 130 de dolari şi se tranzacţiona, marţi, cu 125 de dolari, pe fondul invadării Ucrainei de către Rusia. 

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina împinge o lume întreagă către criza economică. Preţul barilului de petrol se apropie îngrijorător de valoarea înregistrată în timpul crizei economice din 2008. Vorbim, practic, de cel mai mare preţ înregistrat în ultimii 14 ani. Petrolul a depăşit pe piaţa Brent nivelul de 139 de dolari, recordul absolut al preţului petrolului fiind de 147,50 de dolari / baril.

Preţul gazelor naturale a atins luni dimineaţa un nou maxim istoric pe piaţa europeană, după ce SUA au anunţat că ar putea impune restricţii pentru importurile de petrol rusesc, o deciziei care ar crea noi îngrijorări pe pieţele de materii prime, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Ți-a plăcut acest articol?

carburanti benzina motorina scumpiri
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024