Matematicianul medaliat cu aur, înscris în campania Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României: e o discrepanță destul de mare între olimpiade
David Anghel, campion mondial la matematică și laureat al aurului la Olimpiada Națională de Matematică, s-a întâlnit recent, la sediul Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, cu expertul în educația de excelență și psihologul Gabriela Maalouf.
De Redactia Observator la 17.04.2024, 15:55David s-a înscris în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea Românie” și a povestit despre parcursul său. Tânărul a remarcat o diferență importantă între sistemul de învățământ românesc și cel occidental prin interacțiunea avută ca participant la diferite concursuri.
David a remarcat că la noi totul se concentreaza pe acumularea de informații în detrimentul creativității sau al găsirii de soluții. E o discrepanță destul de mare între cum se desfășoară olimpiada internațională și cum se desfășoară olimpiada noastră națională. La olimpiada internațională nu se pune accentul atât pe teorie cât pe idei. La olimpiada națională este invers și o parte mult mai mare din volumul de munca de pregătire pentru olimpiada națională este să înveți teoreme,” a explicat tânărul matematician.
Campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” inițiată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României urmărește să identifice și să premieze în cadrul unei gale de excelență cei mai buni 100 de tineri români din mai multe domenii. Detalii și înscrieri pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.