Profesorii ameninţă cu greva generală după îngheţarea salariilor. Mediile ar putea rămâne neîncheiate
Cele trei mari sindicate din învăţămant încep astăzi protestele în mai multe judeţe, dar şi în Capitală. Nemulţumite de salarii şi de condiţiile de lucru, cadrele didactice ameninţă cu greva generală, daca nu le vor fi respectate cererile. Oamenii spun că au ajuns în pragul disperării după ce creşterea salariilor a fost amânată de două ori în ultimii ani.
De Mădălina Iacob la 20.12.2021, 15:07Aproximativ 100 de profesori şi angajaţi din sistemul de învăţământ s-au adunat în faţa guvernului, dar şi la sediile prefecturilor din toată ţara. Vorbim despre cele trei mari sindicate din educaţie, care au adunat oamenii sperând la o mărire de salariu, aşa cum li s-a promis de mai bine de doi ani.
Profesorii ameninţă cu greva generală
Profesorii, dar şi angajaţii din învăţământ, mai ales personalul nedidactic, spun că au ajuns la limita subzistenţei, mulţi dntre ei odată cu creşterea inflaţiei, cu scumpirea cheltuielilor la nivel naţional.
Ar fi trebuit să primească o majorare de 16-17% încă de acum doi ani, dar a fost amânată de Guvernele Orban şi Cîţu.
Luni, marţi şi miercuri promit proteste în toată ţara şi, dacă nu vor fi ascultaţi, ameninţă cu grevă generală în învăţământ, dar şi cu neîncheierea mediilor elevilor.