Reacţia ministrului Educaţiei despre elevii care se joacă pe telefon la ore. A cui e vina dacă stau pe TikTok
Ministrul Educaţiei Daniel David reafirmă că regulile privind utilizarea telefoanelor mobile în şcoli există şi ele sunt vechi. El spune că dacă elevii folosesc aceste device-uri în timpul orelor, responsabilitatea aparţine profesorului de la clasă şi conducerii şcolilor. Ministrul face un apel la mobilizare pentru ca părinţii, profesorii şi elevii să conştientizeze reglementările care există şi să le respecte.
De Redactia Observator la 27.02.2025, 15:36Daniel David afirmă că ministrul Educaţiei nu poate merge în clase să monteze dulapuri şi să adune telefoanele mobile ale elevilor, iar legislaţia în acest sens a fost deja pusă la punct.
Ministrul Educaţiei, despre folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor
"Se spune foarte clar: în timpul orelor copiii nu pot folosi telefonul mobil decât cu acordul profesorului. Dacă se întâmplă să fie conectaţi pe TikTok sau pe Facebook sau pe altă reţea de socializare, să se joace, pur şi simplu diverse jocuri în timp de sunt la ore, asta nu mai este responsabilitatea Ministerului, este responsabilitatea celui care are ora respectivă şi responsabilitatea conducerii acelei şcoli", a afirmat Daniel David într-o conferinţă de presă susţinută joi.
Acesta face un apel la mobilizare pentru ca părinţii, profesorii şi elevii să conştientizeze reglementările care există şi să le respecte.
În urmă cu o săptămână, Ministerul Educaţiei a cerut directorilor de şcoli să analizeze regulamentele privind activităţile care pot perturba procesul didactic, precizând că în privinţa telefoanelor mobile există - prin lege şi prin alte norme legale subsecvente - reglementări privind interdicţia utilizării acestora pe durata orelor de curs, cu excepţia situaţiilor în care sunt folosite cu acordul cadrului didactic în scop educaţional.
Ministrul Educaţiei Daniel David sublinia, în comunicatul transmis atunci de minister, că nu susţine interzicerea totală a telefoanelor, ci control riguros al utilizării acestora în sălile de curs.