Secretar în Ministerul Educaţiei, explicaţii despre ce se întâmplă cu tezele după vacanţa de două săptămâni
Elevii vor susține tezele la revenirea din vacanța de două săptămâni, renunțarea la ele fiind luată în calcul de oficialii Ministerului Educației Naționale doar dacă situația pandemică se va agrava, a declarat, vineri, secretarul de stat in MEN, Sorin Ion.
De Redactia Observator la 29.10.2021, 16:19Întrebat în conferință de presă cum vor putea susține elevii tezele la revenirea la școală, secretarul de stat Sorin Ion a spus că decizia nu este încă sută la sută asumată.
„În privința tezelor, decizia nu este una 100% asumată. Aici avem mai multe. Vorbind din punct de vedere didactic, una din solicitările Consiliului Național al Elevilor, de exemplu, este să reintroducem măsura de anul trecut, cu două note la fiecare disciplină, indiferent de numărul de ore pe săptămână, soluție pe care o agreăm și pe care o vom implementa. În privința renunțării la teze, o vom face doar în situația în care nu avem încotro”, a spus Ion, potrivit Mediafax.
Când se dau tezele
Potrivit secretarului de stat, opțiunea oficialilor de la MEN în acest moment este de a se susține tezele.
„Vă reamintesc să tezele pot fi date și în ultimele săptămâni dinainte de vacanța de iarnă, până în 20 decembrie, iar la revenirea șa școală în celelalte două săptămâni de după vacanța de iarnă să aibă loc reglarea situației școlare, încheierea situațiilor școlare și așa mai departe. Prin regulamentele școlare tezele trebuie trecute în catalog cu 2 săptămâni înainte, în condițiile actuale ale regulamentului școlar. Prin urmare, perioada cea mai recomandată pentru teze în cazul revenirii la școală este a doua jumătate a lunii decembrie”, a mai spus Sorin Ion.