Viitorii studenţi la medicină fug de chirurgie şi aleg specializările mai bănoase: "Din păcate, s-au schimbat doleanţele lor". Cât de mare a fost concurenţa
Tinerii care visează să îmbrace halatele albe au dat astăzi primul examen important: admiterea. La toate facultăţile de medicină din ţară a fost concurenţă mare: cel puţin doi candidaţi pe loc. Cei mai mulţi nu mai vor specializări grele. La mare căutare acum sunt stomatologia, chirurgia plastică sau dermatologia. Unii au intrat extrem de încrezători în sala de examen. Doar că subiectele i-au convins că trebuie să vină şi la anul, mai bine pregătiţi.
De Redactia Observator la 23.07.2023, 20:11Cu lacrimi de fericire, încurajări şi felicitări, aşa s-a încheiat examenul de admitere la medicină în Bucureşti. Pentru cele 1.625 de locuri scoase la concurs s-au înscris de două ori mai mulţi candidaţi. Alexia a ieşit din sală cu zâmbetul pe buze şi convinsă că va prinde un loc la facultate. A obţinut 79 de puncte.
Cei mai mulţi nu-şi mai aleg domeniile mai grele ale medicinei
Alexia: Eu dau la medicină militară generală şi a fost ceva ce mi-am dorit de foarte mult timp. Acum sunt în sfârşit fericită că am reuşit.
Cele mai mari emoţii au fost, însă, în afara sălilor de examen. Părinţii au aşteptat cu sufletul la gură.
Absolvenţii de liceu au venit încrezători şi cu planul deja făcut. Cei mai mulţi nu-şi mai aleg domeniile mai grele ale medicinei. Ci, mai degrabă, pe cele mai bănoase.
Viorel Jinga, Rector UMF: Din păcate s-au schimbat doleanţele lor. Înainte, când eram eu rezident se mergea pe chirurgie, actualmente se merge pe radiologie, endocronologie, dermatologie. Noi în afară de comunicare şi de a le prezenta modul în care se lucrează în ţară, mai ales acolo unde fac practica, nu avem pârghii ca să îi determinăm noi să rămână în ţară. Marea majoritate dau rezidenţiatul în ţară, foarte puţini se duc să dea rezidenţiatul în alte părţi ale lumii. Mai pot pleca după ce dau rezidenţiatul, unii pleacă în timpul rezidenţiatului.
La Târgu Mureş concurenţa a fost şi mai mare. 4 concurenţi s-au bătut pe un loc. Mâine vor fi afişate repartizările, iar cei nemulţumiţi vor putea depune contestaţie. Rezultatele finale vor fi prezentate pe 25 iulie, iar candidaţii admişi vor avea timp până pe 11 august să-şi confirme locul.