Adolescent de 17 ani din Sălaj, arestat pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat de 7 ori un bărbat
Un tânăr în vârstă de 17 ani a fost arestat, luni, pentru 30 de zile, el fiind acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj de tentativă de omor, după ce i-ar fi aplicat unui consătean şapte lovituri de cuţit.
De Redactia Observator la 21.11.2022, 21:25"În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, la data de 20 noiembrie, în jurul orei 13.00, pe fondul unui conflict, inculpatul MGA, în vârstă de 17 ani, i-a aplicat persoanei vătămare TD şapte lovituri de cuţit în diverse zone ale corpului şi, în raport cu obiectul folosit, numărul şi intensitatea loviturilor şi zonele lezate, a rezultat intenţia acestuia de a suprima viaţa victimei. Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului s-a comis pe raza localităţii Rus, judeţul Sălaj", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, adolescentul acuzat de tentativă de omor a fost reţinut pentru 24 de ore duminică, pentru ca, luni, Tribunalul Sălaj să decidă arestarea acestuia pentru 30 de zile.