Austria vrea TĂIEREA alocaţiilor pentru copiii imigranţilor
Guvernul austriac se pregăteşte să reducă alocaţiile pe care le plăteşte copiilor români care locuiesc în această ţară. Anunţul a fost făcut de ministrul de Externe al Austriei
De Redactia Observator la 21.06.2015, 13:41Guvernul austriac se pregăteşte să reducă alocaţiile pe care le plăteşte copiilor români care locuiesc în această ţară. Anunţul a fost făcut de ministrul de Externe al Austriei
Acesta a declarat că sistemul de asigurări sociale din ţara sa nu este corect, pentru că dacă un român care munceşte în Austria are doi copii, el primeşte pentru aceştia lunar în jur de 300 de euro, chiar dacă aceştia trăiesc în ţara noastră.
„Această sumă este aproape cât salariul mediu din România", a spus ministrul.
Acesta a sugerat ca valoarea alocaţiilor să fie la nivelul celei primite în ţara de origine, adică de aproximativ 20 de euro.
Daniel Ţecu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE), este de părere că această măsură va fi imposibil de aplicat.
"Va fi imposibil să se implementeze o astfel de măsură. Eu cred că Uniunea Europeană are legi şi directive foarte clare", a spus Daniel Ţecu, duminică, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Mai mult, şeful FADERE consideră că această declaraţie este una politic, venită după scandalul cu defrişările din România, în care este implicată şi o firmă austriacă.