Avion F-16 românesc, alimentat în zbor de o aeronavă americană (Video)
Imagini spectaculoase au fost surprinse în timpul unei aplicaţii militare în spaţiul aerian al României. Camerele video au filmat momentul în care un avion F-16 românesc este alimentat în zbor de o aeronavă americană.
De Cristian Toteştean la 22.03.2019, 15:27Imagini spectaculoase au fost surprinse în timpul unei aplicaţii militare în spaţiul aerian al României. Camerele video au filmat momentul în care un avion F-16 românesc este alimentat în zbor de o aeronavă americană.
Exerciţiul româno-american s-a desfăşurat în perioada 11-15 martie, cu misiunea de a antrena piloţii români în alimentarea avionului în timpul zborului.
În imagini, un F-16 românesc se conectează la un avion cisternă american, pentru alimentare. Avionul cisternă tip KC-135 Stratotanker, face parte dintr-o unitate americană staţionată în Marea Britanie.