Camerele de supraveghere cu recunoaştere facială, interzise în spaţiul public. Scenariile extreme în care acestea pot fi folosite
Camerele cu recunoaştere facială ar putea fi interzise în orice spaţiu public din Uniunea Europeană. Măsura este discutată după ce specialiştii au atras atenţia că o astfel de tehnologie ar putea duce la un număr mult prea mare de abuzuri ale autorităţilor. Printre ele ar fi şi Poliţia, care nu ar mai putea folosi astfel de camere decât în situaţii extreme.
De Bogdan Dinu la 10.01.2024, 14:01Este sigur o excepţie, această tehnologie va putea fi folosită doar dacă vorbim de un pericol iminent şi anume fie dacă viaţa unei persoane va fi pusă în pericol, fie dacă vorbim de un posibil atentat terorist, poliţistii vor putea folosi această tehnologie.
Tehnologia va putea fi folosită doar în cazuri extreme
Sunt însă foarte puţine scenarii în care camerele cu recunoaştere facială vor putea fi folosite, şi această regulă nu se aplică doar pe teritoriul ţării noastr, ci în toate ţările din UE. În rest utilizarea acestei tehnologii este evitată tocmai pentru că încalcă normele GDPR.
O discuţie despre astfel de camere a avut loc anul trecut atunci când Primăria Capitalei a achiziţionat mai multe camere cu recunoaştere facială. Şi la acea vreme, dar şi acum, autorităţile ne-au confirmat faptul că deşi camerele respective suportă un astfel de soft de recunoaştere au ales să nu îl folosească pentru a nu încălca normele GDPR.