Cătălin, un pompier aflat în timpul liber, a salvat doi bătrâni după ce le-a explodat casa, în Teleorman
Doi bătrâni, soț și soție, în vârstă de 74 de ani, au fost scoși de sub dărâmături după ce casa lor a explodat la Saelele, județul Teleorman. Cei doi au fost salvați de vecniul lor, pompier cu experiență, din cadrul Detașamentului Turnu Măgurele, plt. maj. Șatran Mihai Cătălin.
De Veronica Micu la 03.02.2021, 22:04- Doi bătrâni răniți în explozie, salvați de un pompier aflat în timpul liber.
- Plt. maj. Șatran Mihai Cătălin a sărit în ajutorul celor doi soți.
Explozia, care nu a fost urmată de incendiu, s-a produs în jurul orei 12.20, cei doi soți fiind prinși sub dărâmături.
”Bătrânul, cu arsuri de gradul al II - lea la nivelul membrelor superioare și feței, era prins sub dărămâturi, având nevoie de intervenția imediată a salvatorilor”, au anunțat reprezentanții ISU.
Norocul soților de 74 de ani a fost că unul dintre vecini să fie un pompier cu experiență, din cadrul Detașamentului Turnu Măgurele.
Fără să stea pe gânduri, plt. maj. Șatran Mihai Cătălin, șef gardă de intervenție și stingere, a sărit imediat în ajutorul celor două persoane.
Tot el, pe timpul acțiunii de salvare, a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, solicitând la fața locului un echipaj de descarcerare și două echipaje medicale.
Până la sosirea militarilor, Mihai a mobilizat rapid câțiva dintre vecini și, împreună, au reușit să-l scoată pe bărbat de sub moloz.
Cei doi soți au fost preluați de un echipaj SMURD Turnu Măgurele și unul SAJ Teleorman, ulterior fiind transportați la Unitatea Primiri Urgențe din Alexandria.
Redăm mai jos, integral, comunicatul ISU Teleorman:
"Cu puțin timp în urmă, în jurul orei 12.20, s-a produs o explozie la o locuință din localitatea Saelele, neurmată de incendiu, însă rezultată cu două victime, soț și soție, în vârstă de 74 de ani. Bătrânul, cu arsuri de gradul al II - lea la nivelul membrelor superioare și feței, era prins sub dărămâturi, având nevoie de intervenția imediată a salvatorilor.
Norocul victimelor a fost că unul dintre vecini să fie un pompier cu experiență, din cadrul Detașamentului Turnu Măgurele, plt. maj. Șatran Mihai Cătălin, șef gardă de intervenție și stingere, care a sărit imediat în ajutorul celor două persoane. Tot el, pe timpul acțiunii de salvare, a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, solicitând la fața locului un echipaj de descarcerare și două echipaje medicale.
Până la sosirea acestora, împreună cu câțiva dintre vecini, pe care i-a mobilizat rapid în jurul său, a reușit să-l elibereze pe bărbat de sub elementele de construcție dărâmate de suflul exploziei, acordându-le apoi primul ajutor celor două victime.
Cele două persoane rănite au fost preluate de un echipaj SMURD Turnu Măgurele și unul SAJ Teleorman, ulterior fiind transportate la Unitatea Primiri Urgențe din Alexandria".
- Articol realizat cu ajutorul informațiilor obținute de corespondentul Observator Cristina Oprea -
Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și