Antena LIVE
Video

Cel mai mare exercițiu NATO cu blindate, la baza militară Cincu. Participă 1000 de soldaţi români și americani

Sunt exerciţii militare de amploare în poligonul de instrucţie de la Cincu, acolo unde au ajuns peste 1.000 de militari români şi americani dotaţi cu cele mai moderne mijloace tehnice şi de luptă. Exerciţiul este organizat după un scenariul fictiv ce presupune mai multe atacuri externe venite din partea Rusiei.

De la 09.11.2022, 14:33

Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: "Vorbim despre unul dintre cele mai importante exerciții militare desfășurate aici la baza militară de la Cincu, al doilea poligon ca mărime din România. Aici au venit în urmă cu o săptămână nu mai puțin de 1.200 de militari, soldați americani și români. O bună parte dintre militarii din Statele Unite au fost trimiși de la baza de la Mihail Kogălniceanu. Discutăm despre aproximativ 400 de mijloace de luptă: transportoare, tancuri, pentru că astăzi vor avea loc și trageri cu blindate grele. În plus, vor fi câteva transportoare Piranha V care aparțin armatei române. Este un exercițiu comun extrem de important care se desfășoară pe perioada a două săptămâni aici, la baza de la Cincu, la doar câțiva pași de baza grupului de luptă NATO în care se află aproximativ 500 de soldați francezi."

Ți-a plăcut acest articol?

exercitiu militar nata baza de la cincu grup de lupta nato nato
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024