Complex de case din Ploieşti, cuprins de flăcări uriaşe. A fost emis mesaj RO-Alert: "Mă intoxicam, muream în casă"
Incendiu de proporţii, ieri dimineaţă, în cartierul Mihai Bravu din Ploieşti. Un complex de case în care se desfășurau mai multe activităţi economice a fost cuprins de flăcări. Imediat, fumul negru şi înecăcios a acoperit întreaga zonă, iar panica s-a instalat rapid în rândul oamenilor. Din cauza vâlvătăii uriaşe care ar fi putut să se extindă în orice moment, dar şi a degajărilor mari de fum, autorităţile au emis şi un mesaj RO-Alert.
De Redactia Observator la 28.06.2024, 08:39
Cartierul Mihai Bravu, puţin după ora 07:00. Zeci de agenţi economici se pregătesc să-şi înceapă programul de lucru, numai că la scurt timp, acoperişul unei clădiri se aprinde din senin. Nu durează mult, iar flăcările se extind la un alt imobil, iar întreg cartierul este invadat de fum. Panica se intalează rapid.
Andreia Ursachi, purtător de cuvânt ISU Prahova: Se intervine şi o autoscară în acest moment, pentru ca focul să fie lichidat de la înălţime.Colegii mei depun efortul pentru decopertarea clădirii, astfel încât să pătrundă în interior.
Începe o mobilizare majoră a pompierilor. "Au intervenit colegii mei cu patru autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD de descarcerare, patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă".
Pompierii s-au luptat două ore cu flăcările
- Un copil de 7 ani din Neamţ a dat foc din joacă apartamentului în care locuia. Pompierii au evacuat şi o mamă cu...
- Un autobuz a luat foc în mers în Oradea. Şoferul şi pasagerii s-au autoevacuat
- Incendiu la Spitalul Mizil din Prahova. Flăcările ar fi izbucnit de la o doză electrică. Patru pacienţi şi...
În timp ce pompierii se luptă să stingă incendiul, oamenii din cartier ies rând pe rând în stradă. "M-am speriat rău, că stau acolo la etaj, chiar pe partea aceasta, iar când am văzut că ieşeau flăcările deasupra. Mi-am închis geamurile repede, să mă asigur, că mă intoxicam în casă, muream în casă".
Andreia Ursachi, purtător de cuvânt ISU Prahova: Au ars mai multe centre comerciale, care au diferite obiecte de activitate: magazin alimentar, un spaţiu de amanet, pariuri sportive.
După mai bine de două ore pompierii reușesc să stingă incendiul, care a pornit de la un scurtcircuit electric şi a afectat 450 de metri pătraţi.