Scene sfâșietoare la înmormântarea copilului mort într-un spital privat din București. "Ștefan învățase cu o zi înainte să spună mami și tati"
Scene sfâșietoare s-au consumat la înmormântarea lui Ștefan, băiețelul de 1 an și 10 luni care a murit într-un spital privat din București. Copilul, decedat în urma unei operații de hernie înghinală, a fost înhumat într-un cimitir din Găești.
De Redactia Observator la 24.10.2018, 19:39- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Scene sfâșietoare s-au consumat la înmormântarea lui Ștefan, băiețelul de 1 an și 10 luni care a murit într-un spital privat din București. Copilul, decedat în urma unei operații de hernie înghinală, a fost înhumat într-un cimitir din Găești.
Rude și prieteni au fost alături de familia copilului. Slujba de înmormântare a avut loc în jurul prânzului.
Copilul a fost condus pe ultimul drum într-un sicriu alb. Oameni cu priviri îndurerate au venit la cimitirul din Găești.
Cu lacrimi în ochi, mama băiatului a spus că va lupta pentru a nu se mai repeta o tragedie similară cu cea a lui Ștefan.
"Bate de ieri clopotul pentru Ştefan. Ştefan e un copil frumos şi un înger de copil pe care eu nu-l mai am. Ştefan e un copil pe care eu nu o să-l mai văd râzând, pe care eu nu o să-l mai văd jucând. Ştefan învăţase cu o zi înainte să spună mami şi tati", a spus Andreea Duță, mama băiețelului.
Au fost momente grele, de asemenea, și pentru bunica lui Ștefan.
"În decembrie ar fi împlinit 2 ani. Deja vorbea, deja înţelegea, deja ştia foarte multe lucruri. Mi-a spus: Pa, maia!, când a plecat. Şi? cum l-am luat eu de acolo?", a exclamat bunica.
Anchetă după moartea lui Ștefan
Copilul a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, după o operație de hernie înghinală, făcută la un spital privat din București. Medicii legişti spun că decesul a survenit în urma unei hemoragii interne nedescoperite la timp.
Familia lui Ștefan cere să i se facă dreptate. Colegiul Medicilor a anunțat declanșarea unei ample anchete. Vor fi verificate toate fişele medicale, vor fi audiaţi doctorii implicaţi şi va fi analizată şi oportunitatea unei asemenea intervenţii chirurgicale. Experţii vor încerca să afle şi dacă operaţia a fost executată corect din punct de vedere tehnic.