Antena LIVE

Cum se aleg Babele în 2021. Ziua aleasă între 1 și 9 martie arată cum va fi tot anul, se spune în popor

Potrivit tradițiilor românești, de pe 1 până pe 9 martie, fiecare îşi poate alege o zi, adică o babă. Iar în funcţie de cum va fi vremea de baba aleasă, aşa îi va merge tot anul, spun bătrânii din popor.

De la 28.02.2021, 17:06
Babele, o tradiți de sute de ani în România Shutterstock

În tradiția din România legenda Babelor este asociată cu povestea Babei Dochia care, între 1 şi 9 martie, începe să îşi lepede cojoacele. Acesta este considerat un semn că vremea devine tot mai călduroasă.

Bătrânii spun că aceste zile reprezintă un etalon pentru tot restul anului.

Așadar, în funcţie de vremea din ziua aleasă în intervalul 1 - 9 martie, vom avea parte de un an bogat în care toate ne vor merge bine. În schimb, dacă vremea nu va fi bună, vom fi supărăcioşi şi mohorâţi.

Cum se aleg Babele în 2021

Despre alegerea Babei, în poporul român circulă două variante. Prima dintre ele şi cea mai simplă este alegerea după bunul plac a unei zile.

Babele se pot alege și în funcţie de ziua de naştere. De exemplu, o persoană născută între 1 şi 9 a fiecărei luni va avea babă conform cu ziua respectivă.

În cazul în care data naşterii este formată din două cifre, alegerea babei se face astfel: dacă eşti născut pe 28 mai, baba se calculează după o adunare simplă - 2+8=10, 1+0=1.

Pentru această dată, de exemplu, baba va fi pe 1 martie.

Legenda Babei Dochia. Tradiții și superstiții în România

Legenda spune că Dochia avea o turmă de oi dată în grijă unor flăcăi. La sfârşitul lui Februarie, aceştia rătăceau pe munte oile, iar Dochia, furioasă, îi pedepsea şi pleca, pe un ger cumplit, îmbrăcată cu 9 cojoace, să-şi caute oile pe munte.

A mers ce-a mers şi în prima zi a lepădat un cojoc fiindcă se încălzise şi oile tot nu le găsise. În a 2-a zi vremea s-a îndreptat şi Baba Dochia a mai lepădat un cojoc şi a blestemat zeii care tot schimbau vremea.

În a 3-a zi la fel. Şi aşa până-ntr-a 9-a când lepădase toate cojoacele din cauza vremii frumoase, îşi găsise oile şi voia să coboare în sat. Dar Martie, supărat de blestemele Dochiei, a luat cu împrumut de la frate-său Februarie, un ger napraznic pe care l-a abătut asupra Dochiei cea fără de cojoace, îngheţând-o de vie. Alte legende spun că a fost prefăcută în stână de piatră; chiar munţii noştrii Bucegi poartă o astfel de piatră numită Babele.

Oricum, Dochia şi-a găsit sfârşitul în ziua a 9-a a lui Martie. Mare bucurie jos în sat, unde flăcăii tocmiţi şi pedepsiţi de ea, au încins un „priveghi” straşnic, stropit cu câte 40 de pahare cu vin.

Astfel, în 9 Martie, de Moşi, a rămas obiceiul ca bărbaţii să bea 40 de pahare.

Ți-a plăcut acest articol?

babele baba dochia traditii obiceiuri martie
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024