Furtuna Ciara a anulat două curse Tarom. Anunţul făcut de compania aeriană
Compania aeriană Tarom anunţă că mau multe curse aeriene au fost anulate, din cauza furtunii Ciara, ce traversează vestul şi nord-vestul Europei.
De Veronica Micu la 09.02.2020, 13:49Compania aeriană Tarom anunţă că mau multe curse aeriene au fost anulate, din cauza furtunii Ciara, ce traversează vestul şi nord-vestul Europei.
Până acum, au fost anulate cursele 391 Bucureşti-Londra, care trebuia să decoleze la 12.20, şi 392 Londra-Bucureşti, însă este posibil ca şi alte curse să sufere întârzieri sau să fie anulate.
Redăm mai jos, integral, comunicatul Tarom:
"Dragi pasageri, din cauza furtunii Ciara ce traversează partile de Vest si Nord Vest ale Europei, generand vânturi cu viteza de peste 100 km/h si fenomene periculoase zborului, programul de operare va fi afectat.
Pana la momentul de fata s-au anulat: cursa391 Bucuresti-Londra care trebuia sa decoleze la 12.20 si cursa 392 Londra-Bucuresti care trebuia sa decoleze la ora 14.50 .
In functie de evolutia meteo, este posibil ca si alte curse sa sufere întârzieri sau sa fie anulate.
Vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a minimiza disconfortul creat și pentru a reveni la normal cât mai repede posibil. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă reamintim că prioritatea noastră este să oferim călătorii sigure".