Danemarca recunoaşte: Ionuţ şi Sorana, acuzaţi pe nedrept. Părinții au stat luni la rând despărțiți de bebelușul lor
Poliţia din Danemarca a retras oficial toate acuzaţiile împotriva celor doi români arestaţi, acum un an, pe motiv că şi-ar fi maltratat copilul nou-născut. Ionuţ şi Sorana Rotundu au petrecut două luni în arest preventiv, în celule separate, iar bebeluşul le-a fost dat în plasament familial.
De Redactia Observator la 28.01.2023, 08:20Asta după ce îşi aduseseră la spital copilul care, la numai câteva săptămâni, avea probleme grave de sănătate. Medicii au considerat, însă, că el fusese maltratat şi au anunţat poliţia. Ulterior, Ionuţ şi Sorana au fost totuşi eliberaţi, iar băiatul, predat bunicilor săi din România. Familia este acum întregită, iar copilul pare să-şi fi revenit, dar părinţii săi spun că le va fi greu să uite prin ce au trecut.
Sorana și Ionuț au avut parte de luni de coșmar
Sorana şi Ionuţ Rotundu, soţ şi soţie, cetățeni români rezidenţi în Danemarca, au trecut prin clipe de groază, după ce fost reţinuţi de către autorităţile daneze, la începutul lunii februarie, anul trecut. Cei doi tineri și-au dus copilul de o lună la spital, unde a fost internat, având hemoragie intracraniană. Coșmarul lor a început de acolo. Sorana și Ionuț au fost arestați și închiși în centre de detenție diferite și au stat șase luni departe de bebelușul lor. Totul după ce medicii de la spitalul, unde a ajuns băiețelul, au suspectat că micuțul a fost agresat de părinți și au sesizați autoritățile.