Antena LIVE

De ce a apărut peste noapte o tabără militară la marginea unei păduri din Botoşani? Explicaţiile MApN

O tabără militară a fost instalată joi dimineaţa, 17 februarie, în judeţul Botoşani. Mai exact, în comuna Suharău, aflată în imediată apropiere a graniţei cu Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale, generalul de brigadă Constantin Spânu, a declarat pentru Radio Iaşi că în aceste zile au loc mai multe exerciţii militare în regiunea de nord-est a României. 

De la 18.02.2022, 15:55
Facebook/Forţele Aeriene Române

Exerciţiile au fost programate încă de anul trecut, susţine oficialul.

"Este vorba de un exerciţiu de rutină, executat de o subunitate din cadrul Brigăzii 76 – Cercetare, Supraveghere şi Recunoaştere, înzestrată cu un radar TPS 77. Acest exerciţiu a început în data de 16 februarie, în zona judeţului Botoşani. La această activitate participă aproximativ 20 de militari din cadrul subunităţii. Vă spuneam că exerciţiul este unul din rutină – face parte din planul cu principalele activităţi pentru anul în curs, plan stabilit şi aprobat în anul 2021. Exerciţii asemănătoare au fost executate anual în acest raion, începând cu anul 2018", a declarat Spânu la Radio Iaşi.

"O subunitate din cadrul Brigăzii 76 Cercetare, Supraveghere şi Recunoaştere înzestrată cu radar TPS-77 execută, începând cu data de 16.02.2022, un exerciţiu în zona judeţului Botoşani. La activitate participă aproximativ 20 de militari din cadrul subunităţii. Exerciţiul este unul de rutină şi face parte din planul cu principalele activităţi pentru anul în curs, plan stabilit şi aprobat în anul 2021. Exerciţii asemănătoare au fost executate anual în acest raion, începând cu 2018", se arată şi pe pagina de Facebook Forţele Aeriene Române.

Pe acelaşi subiect

Un elicopter Black Hawk cu 4 soldați americani a survolat Vama Siret și zona de graniță cu Ucraina

Ieri, în cadrul aceluiaşi exerciţiu, un elicopter Black Hawk al forțelor militare americane a fost filmat aterizând în apropiere de Siret, în județul Suceava. Elicopterul armatei SUA a survolat timp de câteva ore Vama Siret și zona frontierei cu Ucraina.

Ulterior, dispozitivul de zbor a aterizat, iar patru militari şi-au făcut apariția printre mașini și le-au răspuns în engleză localnicilor care i-au salutat

Ți-a plăcut acest articol?

Întrebarea zilei
Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

La pădure

La terasă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră....
CaTine
Publicat 01.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Billie Eilish a anunțat turneul „Hit Me Hard and Soft”. Seria de spectacole...
ZU
Publicat 01.05.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Melisa Döngel, dezvăluiri despre rolul vieții. Ce stea de cinema visează să...
Happy
Publicat 01.05.2024
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla
Medicool
Publicat 01.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024