"Din iubire pentru Laura!" Patru femei ceruseră ordin de protecţie împotriva chitaristului sinucigaş din Chiajna, care a fost arestat
Bărbatul care s-a baricadat în apartamentul fostei iubite şi a ameninţat că se sinucide a fost evacuat după 14 ore de negocieri. În imaginile venite pe Fii Observator se vede cum, printre ameninţări, individul a cântat la chitară şi a trimis sărutări de la geam. Anchetatorii au descoperit că bărbatul are un lung şir de victime. Cel puţin 4 femei au obţinut ordin de protecţie împotriva lui, iar două secţii de poliţie îl căutau, simultan, să-i monteze brăţară de monitorizare. A fost arestat prevenitv.
De Redactia Observator la 22.03.2024, 19:59"Şi am găsit-o cu altcineva! O iubesc mult!" În imagini este finalul epopeei de 14 ore, timp în care bărbatul de 39 de ani care a ţinut în şah o armată de poliţişti, pompieri, mascaţi, luptători de la trupele speciale şi negociatori. Au încercat să-l convingă să iasă de bunăvoie din apartamentul fostei iubite.
Arestat după o operaţiune de 14 ore
Era prea ocupat cu serenade, bezele pentru spectatori şi ameninţări. În cele din urmă, patru luptători coboară pe frânghii şi se pun strategic. Alţi doi filează dintr-un balcon vecin. La un semn, intră peste individ.
- Reporter: Ce s-a întâmplat? De ce nu ai vrut să părăseşti singur apartamentul?
- Bărbatul arestat: Nu am părăsit apartamentul pentru că am vrut să lămuresc speţa. Am avut nişte discuţii, seara ne-am văzut.
- "O iubesc!" Momentul în care tânărul baricadat 15 ore pe balconul fostei iubite din Chiajna este scos din bloc de...
- "Ar fi prins-o cu altul în casă". "Cântăreţul" sinucigaş din Chiajna şi-ar fi bătut iubita, iar fata l-a...
- "Și-am găsit-o cu altcineva, Daniel Neagoe îl chema!". Tânărul înșelat de iubită, care amenință că se...
Individul care s-a crezut un Romeo modern a terminat scena brusc. În cătuşe. "Am lovit-o după ce dânsa a spus că de ce mă loveşti, nu mai da în mine, fără ca eu să o lovesc. Nu eram despărţiţi", a mărturisit el."Am reuşit extragerea bărbatului în condiţii de siguranţă, după mai bine de 14 ore de cercetări", a declarat Alexandru Daniel, adjunct IPJ Ilfov.
Ce s-a întâmplat între cei doi, va fi stabilit de anchetatori. Cert este că, la un moment dat, individul a lovit femeia care a reuşit să-l împingă pe balcon, apoi a blocat uşa şi a sunat la 112. "Ordinul de protecţie l-a obţinut foarte simplu, cu două întrebări: dacă se simte ameninţată, dacă sună telefonul cam des. Răspunsurile au fost da", spune bărbatul acuzat.
Patru femei ceruseră ordin de protecţie
Individul a avut timp să mediteze la ce a făcut. Şi-a petrecut noaptea în arest. "Faptul că am încălcat ordinul de protecţie este un fapt reprobabil, pe care mi l-am asumat. Din iubire pentru Laura! Eu am intrat în domiciliu, dar dânsa mi-a permis accesul. Deci este o încălcare reciprocă. Eu nu am ţinut poliţia pe jar, le-am spus că nu mă sinucid, nu fac rău nimănui", a declarat el.
Regretele târzii n-au ţinut în faţa anchetatorilor. Mai ales când au descoperit antecedentele. Cel puţin patru femei au obţinut ordin de protecţie împotriva bărbatului în ultimii doi ani. Şi, culmea, chiar în acest moment sunt în vigoare trei dintre ele. Două secţii de poliţie îl căutau, de două zile, ca să-i monteze brăţară pentru monitorizare. Surse Observator spun că individul a fost internat în trecut la Spitalul Obregia.
Bărbatul are acum un dosar penal pentru violare de domiciliu, violenţă în familie, viol, lipsire de libertate şi încălcarea ordinului de protecţie.