Fetiţa de 5 ani sechestrată de tatăl ei în Chiajna a fost eliberată. Copila se află în afara oricărui pericol
Fetiţa de 5 ani care a fost ţinută sechestrată mai bine de 24 de ore de către tatăl ei a fost eliberată şi se află acum în afara oricărui pericol. Misiunea a fost încheiată cu succes după ce în imobil a intrat o avocată cu care bărbatul a fost de acord să stea de vorbă. Tatăl fetiţei, în vârstă de 45 de ani, se află în custodia Poliţiei Române. Acesta s-a baricadat ieri în casă, înconjurat de 3 butelii, şi a ameninţat ore în şir că va arunca locuinţa în aer. Totul s-a întâmplat după ce, ieri, băut bine, individul şi-a bătut soţia şi a alungat-o de acasă.
De Redactia Observator la 05.05.2023, 17:59"Operaţiunea Poliţiei Române din Chiajna s-a încheiat. În urma activităţii de negociere a Poliţiei Române, fata se află în custodia poliţiştilor, în afara oricărui pericol", a transmis, vineri, Poliţia Română.
Sursa citată a precizat că, de asemenea, bărbatul se află în custodia Poliţiei Române.
"În urma activităţilor derulate în cadrul operaţiunii, nici fetiţa, nici bărbatul şi nici forţele de ordine nu au suferit vătămări. Scopul misiunii a fost îndeplinit", a mai transmis Poliţia Română.
Bărbatul şi-a ţinut ostatică fetiţa mai bine de 24 de ore, după ce şi-a lovit soţia şi a alungat-o din casă. Eliberarea copilului şi detensionarea situaţiei a avut loc la scurt timp după ce în imobil a intrat o avocată cu care bărbatul a fost de acord să stea de vorbă.
- Filmul sechestrării din Chiajna: După 24 de ore, bărbatul refuză să mai vorbească cu rudele, dar a rămas...
- Bărbatul din Chiajna care îşi ţine sechestrată fetiţa de 5 ani a avut grijă de ea în tot acest timp. A...
- "Mi-e frică, tati!" O copilă de 5 ani din Chiajna, sechestrată de mai bine de 20 ore de propriul tată care...
Momentul declanşator al crizei
Avocata care a intrat în imobil pentru a ajuta la detensionarea situaţiei a declarat, la ieşire, că fetiţa i-ar fi povestit că mama ei l-a atacat pe tată cu un cuţit şi că era să fie ea însăşi rănită. Bărbatul a reuşit să ia femeii cuţitul, iar aceasta şi-ar fi atacat soţul cu un scaun.
Potrivit avocatei, acesta ar fi fost momentul declanşator al crizei. Ulterior, bărbatul ar fi continuat pentru că a văzut în faţa casei un poliţist cu pistol. Întrebată ce l-a determinat pe bărbat să renunţe la gestul său şi la ameninţări, avocata a afirmat: "Eu îl cunosc pe Marin foarte bine, este o persoană blândă, cu mult bun simţ şi a înţeles că trebuie să facă lucrurl acesta fiind în avantajul copilului şi al său", potrivit news.ro.
Avocata a precizat că, deocamdată, fetiţa va rămâne la bunica şi la mătuşa ei.De asemenea, avocata a precizat că-l va reprezenta în continuare pe bărbat, acesta urmând a fi acuzat, cel mai probabil, de comiterea mai multor infracţiuni.
Filmul întregului eveniment
Totul a pornit joi după-amiază la ora 13, după ce bărbatul, băut bine, a avut un scandal cu mama fetiţei de 5 ani. A bătut-o şi a dat-o afară din casă, apoi s-a baricadat cu micuţa şi a ameninţat că o va omorî. La o oră de la apelul disperat al mamei copilului, în faţa porţii bărbatului a început o întreagă desfăşurare de forţe.
Într-un mesaj transmis live pe Facebook, lângă o damigeană de vin, bărbatul a filmat butelia pe care o ţine în mijlocul casei, în timp ce îi spune copilei de doar 5 ani că vor muri împreună.
"Pe tine nu te ia, dacă te ia pe tine, ne ia pe amândoi. Da?
Mergem acolo lângă tataie".
A fost cea mai lungă negociere din istoria Poliţiei Române. La faţa locului a venit şi sora bărbatului, care a încercat să-l convingă să iasă din casă şi să renunţe la ameninţări. Fără succes însă.
Vecinii şi prietenii bărbatului spun că, atunci când bea, acesta devine violent şi nu se poate discuta cu el.