Fundaţia Mereu Aproape sprijină mai multe echipe medicale, donând aparatură performantă
Medicina se face eficient cu doctori pricepuţi şi cu aparatură performantă. Medici pricepuţi sunt în toată România, dar aparatura performantă rămâne visul oricărui medic, indiferent de locul în care el încearcă să salveze vieţi.
De Redactia Observator la 16.07.2019, 22:35Medicina se face eficient cu doctori pricepuţi şi cu aparatură performantă. Medici pricepuţi sunt în toată România, dar aparatura performantă rămâne visul oricărui medic, indiferent de locul în care el încearcă să salveze vieţi. Ca visul să nu rămână vis, Fundaţia Mereu Aproape a decis să sprijine echipe medicale din mai multe spitale şi donează aparatură performantă pentru secţii de pediatrie şi neonatologie.
Alessandra Stoicescu, preşedinte Fundaţia Mereu Aproape: Există un donator anonim care a ales Fundația Mereu Aproape pentru a investi în cel mai minunat posibil fel trei sute de mii de dolari. Spun a investi dar, de fapt, este vorba despre o donație în etape
Prima etapă a proiectului din Campania "Vreau să ajut" este în desfășurare și primele echipamente au ajuns în două spitale.
Prof. Univ. Doctor Liviu Pop, şef Secţie Clinică II Pediatrie Bega: Aparatul ce l-am primit este un aparat de anestezie și îl vom folosi în acest spațiu. Aici facem tot ceea ce înseamnă manevre invazive: endoscopie digestivă superioară-inferioară, puncții de organe, care necesită ajutor din partea serviciului ATI și suport, bineînțeles, de aparatură
În Secția Clinică Doi Pediatrie Bega de la Spitalul Județean de Urgență "Pius Brînzeu" Timișoara sunt internați anual aproape trei mii de copii cu boli de la cele curente până la acute și cronice.
La Timișoara, Fundația Mereu Aproape a mai donat un aparat de ventilație mecanică cu CPAP nazal și lista nevoilor ce vor fi acoperite rămâne deschisă.
Alessandra Stoicescu, preşedinte Fundaţia Mereu Aproape: Înțeleg acum mai mult ca oricând ce înseamnă ca orice mama și orice prunc din țara asta să aibă aparatura de care are nevoie pentru a-i fi salvată viața, în orice colt de țară, și la Petroșani, de exemplu, ca și la București. Le vor fi salvate viețile datorită acestui om care nu vrea să-i fie cunoscut numele dar căruia eu îi mulțumesc și în fața căruia mă înclin
Secția Neonatologie Petroșani a primit un monitor de funcții vitale iar în două săptămîni acolo vor mai ajunge un bilirubinometru, un incubator de transport și o masă radiantă de înaltă performanță. Ulterior, secția va beneficia și de altă aparatură.