Antena LIVE

Curs valutar

Update

Gravida din ambulanța lovită de camion, în accidentul cu șapte morți de la Iași, a născut la câteva ore după tragedie

Gravida care se afla în ambulanța lovită de camion, în accidentul cu șapte morți din județul Iași, era dusă de urgență la spital pentru că i se declanșase nașterea, la 37 de săptămâni de sarcină. Tânăra, din Fărcășeni, comuna Strunga, a născut câteva ore mai târziu după tragedie. 

De la 01.02.2022, 16:09
WhatsApp
Gravida din ambulanța lovită de camion în accidentul cu șapte morți de la Iași, era în travaliu și a fost dusă direct în sala de nașteri Facebook/Observator

Tânăra, în vârstă de 24 de ani, aflată la prima sarcină, se îndrepta spre spital, când ambulanța în care se afla a fost lovită de un camion scăpat de sub control. Din fericire, atât pacienta gravidă, cât și soferul din ambulanță și asistenta au scăpat cu viață din accident.

Medicii spun că tânăra și bebelușul ei sunt în siguranță și nu au fost rănite în accident. Ea a fost transportată de urgență la Maternitatea Elena Doamna din Iași, unde a născut câteva ore mai târziu un băiețel.

”Este o pacientă primipară, la prima naștere, de 37 de săptămâni. Ea a ajuns la noi din cauza faptului că este și cu infecție Covid, cu naștere declanșată și membranele rupte. În momentul de față este la început de travaliu. Am evaluat atât gravida, cât și fătul, și starea lor este bună, nu au fost afectați în niciun fel de accident”, a spus dr. Răzvan Socolov.

Cum s-a produs accidentul cu șapte morți din județul Iași

Pe acelaşi subiect

Potrivit primelor ipoteze luate în calcul de anchetatori, autocamionul ar fi pierdut controlul direcției într-o curbă, cel mai probabil din cauza vitezei, și a lovit ambulanța. Apoi a pierdut complet controlul și a intrat frontal în autoutilitara care venea în spatele ambulanței.

Atât autoutilitara, cât și ambulanța circulau regulamentar.

Cine sunt victimele accidentului cu șapte morți din județul Iași

În urma accidentului din Iași au murit șapte persoane. Este vorba despre șase persoane aflate în autoutilitară și șoferul de pe TIR. Persoanele aflate în ambulanță au scăpat cu leziuni minore (șoferul, asistenta și o pacientă gravidă).

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție rutieră, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul și acționează pentru fluidizarea traficului rutier.

Şeful SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că echipele ajunse la fața locului au găsit inițial șase persoane inconștiente. Pentru cea de-a șaptea, șoferul din autoutilitară, s-a încercat resuscitarea aproape o oră, însă nu i-a putut fi salvată viața.

”Apelul la 112 ne anunța înainte de ora 7 de un accident cu victime multiple. Implicate persoane din trei autovehicule, dintre care o ambulanță de la serviciul de ambulanță Iași. Au fost trimise inițial patru echipaje acolo, s-a suplimentat apoi cu încă trei echipaje. Mai mulți medici, mai mulți asistenți și paramedici. Au fost găsite initial 6 persoane inconștiente. S-au evaluat. S-a început resuscitarea, pentru unele dintre ele s-a declarat imediat decesul. A șaptea persoana, șoferul dubitei a fost și el găsit în stop prin trauma. S-a efectuat resuscitarea aproape o oră, din păcate fără răspuns. Bilanțul deceselor la acest accident este de șapte persoane decedate din doua autovehicule la locul accidentului. Cei trei din ambulanță erau stabili. Prima a plecat de acolo, așa cum a dorit, gravida care era pacienta in ambulanță. Stabila hemodinamic. A fost dusă la maternitate. Apoi șoferul ambulanței și asistenta au fost preluate de echipajele noastre. Se afla in unitatea de primiri urgențe. Sunt stabilit. Conștienți, câteva confuzii. Vor fi evaluați. Speram sa nu aibă nevoie de intervenție chirurgicală ortopedica sau de internare și evoluția sa fie una favorabilă. Din păcate energia cinetică in momentul impactului a produs leziuni extrem de severe la nivelul tuturor segmentelor la cei 7 implicați și decedați în acest accident”, a declarat Prof.dr. Diana Cimpoeşu.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident iasi ambulanta camion dubita autoutilitara sofer mort gravida travaliu nastere
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025