În stațiunile din Maramureș "ninge" cu oferte. Administratorii pârtiilor speră să se poată schia până în aprilie
S-a terminat vacanța elevilor și în stațiunile montane din Maramureș "ninge" cu oferte. Hotelierii au redus pachetele turistice cu până la 30%, iar pe pârtiile de la Cavnic stratul de zăpadă proaspăt depus e numai bun de bătătorit de schiuri sau snowboard. De altfel, administratorii pârtiilor spun că anul acesta s-ar putea schia chiar până în aprilie.
De Redactia Observator la 27.02.2023, 08:36Ultima zi de vacanţă a elevilor a însemnat şi prima zi de reduceri la cazare în Maramureş.
Oana Poenar, administrator hotel: A revenit şi iarna, ceea ce este foarte bine, avem un strat de zăpadă artificială făcut. S-au redus şi tarifele la cazare, undeva cu 20-30%. Avem şi pachete care cuprind schi pass- cazare şi demi-pensiune.
De azi, în hotelurile de la baza pârtiei, o noapte de cazare cu mic dejun inclus costă 380 de lei, în loc de 480 de lei. La pensiuni tariful e acum de doar 130 de lei pe noapte.
Oana Poenar, administrator hotel: Pentru săptămâna viitoare avem un grad de ocupare de 100%, iar pentru martie, gradul de ocupare este de 30%. Noi estimăm că se va schia până la începutul lunii aprilie, undeva, în condiţii excelente pentru toate pârtiile.
Cum la Cavnic a nins mult, toate pârtiile vor fi deschise zilnic. Stratul de zăpadă deja măsoară 30 de centimetri.
Turiști: Ne bucurăm foarte tare că am prins vreme bună şi pârtia este excelentă pot să vă spun.
Şi în judeţul Harghita, la poalele munţilor Călimani, pârtia de la Topliţa a fost plină de copii în ultima zi de vacanţă.
Băiețel: E cam trist că trebuie să mă întorc din nou la şcoală. A fost fain.
Administratorii pârtiilor speră ca vremea să ţină cu ei şi să mai poată primi turişti măcar încă o lună.