Tânăr din Maramureş, prins de două ori în aceeași noapte conducând beat, fără permis şi cu ITP-ul expirat
Un tânăr de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost depistat de polițiști de două ori în aceeași noapte încălcând normele de circulație. A condus beat, cu ITP-ul expirat, iar apoi cu permisul suspendat.
Sâmbătă seara, polițiștii au făcut semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism pe strada Piața Eroilor din Târgu Lăpuș, județul Maramureș. Șoferul a ignorat semnalele polițiștilor. S-a procedat la urmărirea acestuia, fiind oprit ulterior pe strada Vasile Alecsandri.
La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani. Verificările au arătat că inspecția tehnică periodică a autoturismului era expirată din 24 iulie 2025. A fost dispusă măsura ridicării plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și reținerea certificatului de înmatriculare.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest
Rezultatul a indicat concentrația de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost dispusă măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.
Tânărul a primit interdicție de a conduce. Polițiștii i-au ridicat plăcuțele și certificatul de înmatriculare. Avea obligația să nu mai conducă niciun vehicul timp de 120 de zile.
La scurt timp, în jurul orei 01:50, polițiștii l-au prins din nou pe tânăr conducând același autoturism pe raza orașului Târgu Lăpuș.
A fost întocmit dosar penal și se fac cercetări pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost suspendat. De asemenea, se cercetează punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În baza probatoriului administrat de polițiștii din Târgu Lăpuș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰