Antena LIVE

Incendiu de vegetaţie în Popeşti-Leordeni. Focul a cuprins şi una dintre autospecialele pompierilor

Pompierii intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată pe Şoseaua Olteniţei, în Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, informează Agerpres.

De la 02.07.2024, 16:39
ISU

"Incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajări de mari fum şi, din cauza rafalelor de vânt, s-a extins la o locuinţă şi a afectat şi o autospecială. Chiar dacă autospeciala a fost amplasată într-o zonă sigură, vântul îşi poate schimba direcţia, iar acest lucru a dus la afectarea acesteia", informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Pentru informarea populaţiei a fost emis şi un mesaj RO-ALERT

Membrii echipajului autospecialei sunt în afara oricărui pericol şi nu au suferit leziuni sau alte afecţiuni. "Pentru localizarea flăcărilor şi evitarea extinderii la vecinătăţi, forţele de intervenţie au fost suplimentate gradual, astfel ca la acest moment pompierii bucureşteni intervin cu 12 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD", arată sursa citată.

Pompierii acţionează pentru localizarea şi stingerea incendiului care se manifestă pe o suprafaţă de 3 hectare. Pentru informarea populaţiei a fost emis şi un mesaj RO-ALERT.

Ți-a plăcut acest articol?

incendiu ilfov pompieri
Întrebarea zilei
Vă faceţi de obicei o asigurare de călătorie când plecaţi în vacanţe?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Orașul cu apartamente ieftine în care se mută tot mai mulți tineri și...
Fanatik.ro
Publicat 05.07.2024
Aceasta este temperatura la care trebuie setat aerul condiționat vara. Puțini...
Fanatik.ro
Publicat 05.07.2024
Japonia introduce un robot umanoid enorm pentru întreținerea liniilor de tren...
spotmedia.ro
Publicat 04.07.2024
RECORD de temperatură în România! Câte grade vor fi pe 14 iulie 2024 în...
Gandul
Publicat 05.07.2024
A ieșit la iveală modul în care negocia șeful ANAF Giurgiu mita: „Ăia vor...
Adevărul
Publicat 05.07.2024
Un bărbat a vrut să mănânce o conservă de ton, dar când a deschis-o a...
A1
Publicat 05.07.2024
Horoscopul zilei de 7 iulie 2024. Racii primesc o veste bună. Află ce se...
CaTine
Publicat 06.07.2024
E periculos să consumi ouă cu două gălbenușuri, sau ouă cu micuțe cheaguri...
spynews.ro
Publicat 07.07.2024
Reacția unui mecanic român stabilit în Grmania, atunci când a aflat că...
GSP
Publicat 05.07.2024
Ronald Gavril îi răspunde dur lui Reghecampf după ce l-a acuzat că stă în...
Click.ro
Publicat 05.07.2024
Cea mai veche tradiție din lume, potrivit experților. Ce făceau oamenii în...
Useit
Publicat 07.07.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Cine e profesoara care a murit în timpul examenului de Bacalaureat
Redacţia.ro
Publicat 05.07.2024
Afacerile actuale ale lui Relu Fenechiu, fostul ministru liberal trimis la...
libertatea.ro
Publicat 05.07.2024
Adele „învață un nou skill pentru a-și impresiona fanii” din Germania....
ZU
Publicat 06.07.2024
Prăjitura turnată cu brânză și caise. O combinație irezistibilă
Hello taste
Publicat 06.07.2024
Cum alegi cel mai bun pătuț pentru bebelușul tău: de ce e recomandat să ții...
Deparinti
Publicat 06.07.2024
Români care se bat cu salvamarii și ignoră steagul roșu arborat pe...
ziare.com
Publicat 05.07.2024
Aventura la Londra s-a încheiat. Bergüzar Korel și Halit Ergenç au revenit în...
Happy
Publicat 05.07.2024
Cum se pot identifica alunițele periculoase. Ce tipuri de cancer de piele există
Medicool
Publicat 06.07.2024
Rapid i-a arătat uşa! Un fotbalist important, confuz după ce clubul a scăpat...
orangesport.ro
Publicat 19.06.2024