Incendiu devastator la Cluj. 10 familii de romi au fost evacuate, după ce barăcile improvizate în care locuiau au luat foc din senin
Un puternic incediu a izbucnit pe strada Cantonului din municipiul Cluj-Napoca, la mai multe barăci improvizate ale unor romi, zece familii.
De Redactia Observator la 20.10.2017, 23:28Un puternic incediu a izbucnit pe strada Cantonului din municipiul Cluj-Napoca, la mai multe barăci improvizate ale unor romi, zece familii cu mai mult de treizeci de persoane fiind evacuate.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, un puternic incendiu a izbucnit, vineri seară, pe strada Cantonului, la barăci improvizate.
Flăcările s-au extins pe o suprafaţă de aproximativ cinci sute de metri pătraţi, dar nu au fost persoane rănite.
Zece familii, cu mai mult de treizeci de persoane, au fost evacuate, iar pompierii intervin cu mai multe autospeciale pentru lichidarea focului care a fost localizat.
Deocamdată, nu se cunosc cauzele producerii incendiului.
Potrivit presei locale, zona este locuită de romii care caută în deşeurile de la rampele de gunoi din apropiere.