Incendiu violent la un bloc din centrul Constanţei. Locatarii spun că focul a fost pus de o femeie cu probleme psihice
A fost panică, aseară, în centrul oraşului Constanţa după ce un incendiu violent a izbucnit în podul unei clădiri.
De Redactia Observator la 26.12.2017, 13:13- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
A fost panică, aseară, în centrul oraşului Constanţa după ce un incendiu violent a izbucnit în podul unei clădiri. Flăcările înalte de câţiva metri şi fumul dens puteau fi văzute de la câţiva kilometri distanţă.
Un bărbat care a văzut vâlvătaia este cel care a dat alarma. Era puţin trecut de ora 20.00.
Disperaţi, oamenii s-au rugat ca locuinţele să nu le fie distruse şi să nu rămână pe drumuri de Crăciun. Ei sunt convinşi că focul ar fi fost pus de o femeie cu probleme psihice, pe care sora sa a dat-o afară din casă şi care s-ar fi adăpostit în podul clădirii.
Lucru care a fost la un pas să se întâmple. Acoperişul clădirii, situată chiar în centrul oraşului, s-a aprins ca o torţă în doar câteva minute, iar 8 apartamente au fost în pericol să ia foc. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Misiunea pompierilor a fost extrem de dificilă, pentru că s-a desfăşurat la înălţime şi orice clipă de neatenţie îi putea costa viaţa. Podul a ars complet.
Din păcate, niciun apartament nu era asigurat. Autorităţile au deschis o anchetă în acest caz.