Antena LIVE

Curs valutar

Video

Judeţul din România, cel mai afectat de alunecările de teren. Unii trăiesc în containere chiar şi după şapte ani

Dezastrele naturale se ţin lanţ, în Vâlcea. Numai în ultimii trei ani, 52 de localităţi au fost afectate de alunecări de teren. Iar unii oameni încă mai locuiesc în containere, după ce casele lor au fost luate de ape, cu şapte ani în urmă. 

De la 28.11.2021, 08:32
WhatsApp
Vezi și:

Alţii s-au întors la locul dezastrului şi şi-au reclădit locuinţele, chiar dacă ştiu că sunt în calea viiturilor. Iar autorităţile nu prea au cum să-i oprească. În Vâlcea nu s-a mai făcut o hartă a riscurilor naturale de zece ani. 

Judeţul Vâlcea este unul dintre cele mai afectate de furia naturii. Numai anul acesta, într-un singur sat, surpările de teren au distrus 38 de hectare de teren. A fost doar unul dintr-o serie lungă de dezastre. În comuna Vaideeni, oamenii încă mai suferă de pe urma inundaţiilor catastrofale din 2014. Zeci de case au fost distruse atunci de viituri.

Localnică: Nu, era doar bolovani, pomi adusi de apă. Nu mai era nimic altceva.

Viaţa trăită într-un container

Pe acelaşi subiect

Cristina Oprea, reporter Observator: Aproape 5 ani de zile, oamenii au trăit în aceste containere, în condiţii greu de imaginat. S-au mutat în case adevărate doar datorită implicării unor voluntari. Iar pentru acest lucru s-a cheltuit aici jumătate de milion de euro. 

Nu pentru toţi s-au găsit resurse. Acest bărbat trăieşte şi astăzi într-un container. 

Localnic: Uite, apă! O iei cu mâna, o ştergi. Eu noaptea nu pot să mă culc de frig.

Alţii şi-au construit bordeie şi case exact în zona care a fost rasă de ape în 2014.

Reporter-localnică: V-a zis cineva că e sigur să construiţi aici?

Păi nu ne-a zis. Dar ce era să facem, unde era să ne ducem? 

Reporter- Mihai Ciobanu, consilier local: Înţeleg că suntem într-o zonă de risc, zonă inundabilă, de asta vă întreb

Da, zona asta aici, da. Este. Dar nu au unde să se ducă oamenii. 

Iar autorităţile locale nici nu le pot spune clar că sunt locuri unde, dacă îşi ridică o casă, riscă să rămână fără ea. În Vâlcea, nu s-a mai făcut o hartă de risc natural de 10 ani. Abia acum, s-a luat decizia întocmirii unui astfel de document. Asta după ce au fost înregistrate alunecări de teren în 53 de localităţi, în ultimii trei ani. Lucrările vor începe anul viitor.

Cristina Oprea

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare. ...

alunecari de teren valcea
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024