"Matrix şi-a trimis agenţii". Mesaj sfidător al lui Andrew Tate pe Twitter, după ce a fost reţinut de DIICOT
Controversatul milionar Andrew Tate şi fratele lui, Tristan, au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Peste 13 ore au stat poliţiştii în vila lor din Pipera pentru percheziţii. Foştii luptători englezi sunt acuzaţi că au sechestrat mai multe tinere şi le-au obligat să facă filme pentru adulţi, de pe urma cărora câştigau bani grei, spun surse din anchetă.
De Redactia Observator la 30.12.2022, 13:44Andrew Tate, care are aproape 3,5 milioane de urmăritori pe Twitter, a postat un mesaj sfidător pe reţeaua de socializare. "Matrix şi-a trimis agenţii", a fost comentariul lui Andrew Tate. Andrew Tate, supranumit Cobra, este cunoscut pentru aroganţa sa din mediul online. Din cauza discursurilor sexiste şi a comentariilor misogine, Facebook, YouTube şi TikTok, i-au blocat accesul. Twitter este singura platformă care i-a ridicat restricţia. Acum două zile s-a folosit de maşinile sale luxoase ca să o ironizeze pe Greta Thunbgerg, activista pentru mediu din Suedia. Replica ei, în care ironizează masculinitatea lui Andrew, a primit peste două milioane patru sute de mii de aprecieri.
Andrew Tate a devenit extrem de controversat după ce a afirmat că femeile violate sunt şi ele vinovate pentru că se pun în situaţia de a fi atacate. Pe vremea când locuia la Londra, a bătut o femeie care a refuzat să se prostitueze în faţa camerei de filmat şi a sechestrat-o în apartamentul lui. Reţinut în timpul anchetei, a fost apoi eliberat.