Miracol la Iași. Gabriel, băiețelul de 3 ani aruncat de mama lui pe geam, în Botoșani, a ieșit din comă: A spus "papa" și "tata"
Copilul de 3 ani care a supravieţuit după ce mama lui i-a aruncat pe el şi pe fratele mai mic de la balconul unui hotel din Botoşani, şi-a revenit miraculos din comă! Săptămâna trecută, băieţelul a fost detubat chiar de ziua lui de naştere. Iar acum se simte din ce în ce mai bine, deşi recuperarea nu va fi deloc uşoară, spun medicii. Tatăl spune că va face tot ce îi stă în putință pentru a-i oferi o viaţă normală.
De Angela Bertea la 15.09.2023, 13:57Cel mai probabil, băiețelul de 3 ani va fi în custodia tatălui. Micuțul, însă, va rămâne o perioadă bună sub stricta supraveghere a medicilor. El va fi transferat către Centrul de recuperare neuromotorie din București. În prezent, acesta se află la un spital din Iași. Starea lui este ameliorată, respiră singur și reacționează la stimuli. Vorbim despre un miracol, despre emoții foarte puternice, atât pentru familia copilului, cât și pentru medici, care erau rezervați în privința stării sale de sănătate și asta pentru că traumatismul a fost unul extrem de sever.
Tatăl coplului: A zis "papa" și "tata". Nu mă așteptam, am fost la el, am stat internat cu el câteva zile și a început așa dintr-odată să vorbească, să spună câteva cuvinte.
Alina Belu, managerul Spitalului Sf. Maria din Iași: Este o bucurie pentru noi că trăim acest moment în care acest copil începe recuperarea. Va fi transferat către centrul de recuperare neuromotorie din București. Sperăm să aibă o evoluție favorabilă.
Reamintim că, luna trecută, o mămică în vârstă de 23 de ani s-a aruncat de la fereastra unui hotel din Botoșani împreună cu cei doi copii, în vârstă de 2, respectiv 3 ani. Cel mic, Vlaldimir, a murit, iar cel mare, Gabriel, a fost adus în stare critică la Spitalul Clinic "Prof. Nicolae Oblu" din Iași.
- Mama din Botoşani care şi-a aruncat copiii de la etaj, arestată preventiv pentru 30 de zile. Medicii au stabilit...
- Vladimir şi Daniel, copiii aruncaţi de la etaj de mama lor, urmau să îşi aniverseze zilele de naştere....
- Răsturnare de situaţie în cazul tragediei din Botoşani. Orele cruciale în care mama a decis soarta copiilor. Nu...
- Lorela şi-a luat copiii în braţe şi a sărit în gol. Micuţii au ajuns pe asfalt, în timp ce ea a rămas...
- "Voi toţi m-aţi luat de fraieră. Sper să fii fericit fără noi, adio". Ultimul mesaj trimis soţului de mama din...
- "Nu am vrut să le fac rău". O mamă din Botoşani şi-a aruncat copiii pe geamul unui motel şi a ameninţat că se...
Ultimul mesaj trimis soţului de mama din Botoşani, înainte de gestul extrem: "Voi toţi m-aţi luat de fraieră”
Înainte de a recurge la acest gest, femeia ar fi trimis un mesaj soţului ei în care i-ar fi spus că îi pare rău pentru copii pentru că ei nu au nicio vină.
"Mulțumesc că m-ai făcut să fac ceea ce nu voiam, sper să fii fericit acum că ai scapăt de noi și nu mai trebuie să ne trimiți bani, că am înțeles că asta era marea ta problemă. Îţi doresc ca toţi banii pe care o să îi ai de acum să îi păstrezi să ţii pui pe pipet....că niciodată nu ţi-au ajuns....regret tot ce am făcut cu tine până acum şi regret că m-am măritat cu tine, dar chestia era ca voiam să scap de acasă…..atât. Cel mai rău îmi pare pentru copii, că ei nu au nicio vină. Dar nu îi pot lăsa așa ai nimănui. Nimeni nu o să îi iubească. Sper să fii fericit fără noi. Adio! Eu am încercat să fac totul pentru voi (tu, mama, tata şi etc etc) am lăsat copiii fără jucării sau haine sau altele ca să aibă toţi şi voi toţi m-aţi luat de fraieră”, a scris femeia.
Imediat după faptă, femeia a ameninţat că se sinucide. A fost imobilizată într-un final de un pompier ISU şi coborâtă în siguranţă.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru omor şi tentativă la omor.