Antena LIVE

Curs valutar

Video

Mita de la Spitalul Rădăuţi: 6 angajaţi, reţinuţi. Fostul manager ar fi primit 12.000 de euro pentru 2 posturi de brancardier

108 percheziţii au avut loc miercuri pe raza judeţului Suceava, într-un dosar de corupţie instrumentat de procurori. Printre instituţiile verificate s-a aflat şi spitalul municipal din Rădăuţi. După audieri, 6 angajaţi ai spitalului au fost reţinuţi. 

De la 18.10.2024, 07:24
WhatsApp
108 percheziţii au avut loc miercuri pe raza judeţului Suceava

După audieri, cele 6 persoane suspecte de fapte de corupție au fost reținute pentru 24 de ore, ulterior au fost prezentate în faţa instanței cu propunere de arestare preventivă, unde s-a dispus măsura arestului la domiciliu pentru trei persoane, printre care se numără fostul manager al spitalului Municipal Rădăuţi şi două asistente şefe. Apoi, control judiciar pentru alte două persoane, fosta directoare de îngrijiri medicale şi un alt asistent medical, iar faţă de directorul medical nu s-a luat nici o măsură preventivă. Soluția dată de tribunalul Suceava nu este definitivă şi poate fi atacată.

Dosarul instrumentat de procurorii anticorupție vizează în principal angajări trucate la spital, prin oferirea unor subiectele de concurs, dar şi fapte de luare de mită, fapte ce au avut loc în 2023 - 2024. Anchetatorii spun că fostul manger al spitalului Rădăuţi ar fi primit 12.000 de euro, în total, pentru două posturi de brancardier, bani ce ar fi fost restituiți pentru că persoanele respective nu au reuşit să promoveze concursul şi i-ar fi cerut înapoi. Şpaga ar mai fi fost data şi pentru diferite internări şi operaţii chirurgicale.

De asemenea, în dosar mai apar acuzaţii de: trafic de influență, dare de mita, abuz în serviciu ori instigare la dare de mită. Cu ocazia percheziţiilor efectuate miercuri au fost ridicate şi sume semnificative de bani, atât în lei cât şi în euro, dolari sau lire sterline.

Angela Bertea

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin. ...

spital radauti angajari mita medici dna perchezitii
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025