Antena LIVE

Curs valutar

Video

Moarte suspectă a patroanei firmei pirotehnice de la Colectiv. Daniela Niță abia împlinise 44 de ani

Daniela Niță, patroana firmei care a instalat artificiile în clubul Colectiv, a fost găsită moartă în casă. Potrivit unor surse medicale, pe corpul femeii nu au fost găsite urme de violență. Femeia de 44 de ani primise cea mai mare pedeapsă în dosarul Colectiv: 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

De la 17.08.2021, 08:30
WhatsApp
Vezi și:

Daniela Niță, inculpata care a primit cea mai mare pedeapsă, în primă instanţă, în dosarul Colectiv, a fost găsită fără viaţă, ieri, în apartamentul ei din Bucureşti. Abia împlinise 44 de ani. Cunoscuţii au alertat poliţia după ce aceasta nu a mai dat niciun semn timp de trei zile. 

Conform procurorilor, incendiul din Colectiv, în urma căruia au murit 65 de tineri, a fost provocat de artificiile folosite în timpul concertului. Acestea au fost furnizate de firma Golden Ideas Fireworks, deţinută de Daniela Niţă. Potrivit procurorilor, angajaţii care le-au montat nu ştiau ce fel de artificii sunt, ori dacă acestea pot fi folosite în interior, dat fiind că instrucţiunile de folosire erau scrise în limba bulgară. Aceştia nici nu le-ar fi montat corect, cu respectarea unui perimetru de siguranţă în jurul lor.

Daniela Niță fusese condamnată la aproape 13 ani de închisoare

O altă acuzaţie adusă la adresa Danielei Niţă este distrugerea mai multor documente care ar fi putut servi drept probe după incendiul de la Colectiv. În primă instanţă, aceasta a primit o condamnare de 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. Alături de ea au mai fost condamnaţi cei trei patroni ai clubului, dar şi primarul Cristian Popescu-Piedone, care a primit o sentinţă de 8 ani şi 6 luni de închisoare. 

Sentinţele finale ar putea fi dată la finalul lunii septembrie. Cercetările în cazul morţii Danielei Niţă au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Biroul Morți Supecte din Poliția Capitalei. Femeia nu avea urme de violenţă pe corp când a fost găsită. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

colectiv daniela nita patroana firma pirotehnica
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024