Antena LIVE

Curs valutar

"Ne-am văzut că murim toţi". Mărturiile cutremurătoare ale românilor din Israel, după ce au ajuns în ţară. Printre ei, artistele Raluka şi Ana Baniciu

MAE anunţă că 346 de români şi străini au fost repatriaţi din Israel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu două curse operate de compania TAROM, în urma războiului care a început ieri, după atacurile grupării teroriste Hamas, relatează Agerpres.

De la 08.10.2023, 08:12
WhatsApp
Vezi și:

Patru aeronave în care s-au aflat sute de români prinşi în infernul din Israel au aterizat noaptea trecută pe Aeroportul Otopeni. Mărturiile oamenilor sunt cutremurătoare - au simţit războiul aproape şi s-au temut în fiecare clipă pentru viaţa lor. Printre aceştia s-au aflat şi cântăreţele Raluka şi Ana Baniciu. Erau în Tel Aviv, atunci când a izbucnit războiul, şi au fost nevoite de mai multe ori să se adăpostească în buncăre.

Ana Baniciu şi Raluka, prinse în dezastrul din Israel

Raluka şi Ana Baniciu aveau bilete pentru concertul lui Bruno Mars. Peste noapte s-au trezit însă în mijlocul războiului.

Ana Baniciu: Sunteţi în linişte, şi să apreciaţi asta, pentru că noi suntem în TelAviv, aici unde de dimineaţă ne-am trezit cu o sirenă pe strada noastră. Sirena care ne anunţa că trebuie să ajungem rapid în buncăre. Nu am apucat să ajungem în buncăre, până când am auzit explozia propriu-zisă, care era în zona noastră. 

Pe acelaşi subiect

Raluka: Sună din nou sirena... exact când spuneam că ultima bombă a fost dată la 10 jumate a sunat din nou sirena şi am coborât din buncăr şi din buncăr am numărat vreo şapte sau opt bubuituri, explozii. Este cel mai îngrozitor sentiment pe care îl poţi avea.

Ana Baniciu: Am încercat să ieşim să luăm ceva de mâncare şi am auzit altă sirenă, am intrat într-.un buncăr al unui bloc, care era cel mai apropiat, ne-au deschis nişte oameni şi am intrat în alt buncăr şi stând în buncăr se auzeau efectiv exploziile.

După clipele de coşmar, azi-noapte, în jurul orei 3, fetele au ajuns în ţară, cu o aeronavă Tarom. 

"Ne-am văzut că murim toţi"

Alături de ele, alte sute de turişti români, care se aflau în Israel în momentul în care a izbucnit războiul, au ajuns acasă. Mărturiile celor care au scăpat din infern sunt cutremurătoare.

Reporter: Cum a fost doamnă experienţa?

Femeie: Neplăcută, neplăcută. Foarte neplăcută. Mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns acasă.

Reporter: Care a fost primul instinct?

Femeie: Nu ştiu, că murim, primul instinct. Că murim.

Reporter: Ce aţi văzut?

Femeie: Copii ţipând, alergând... A fost îngrozitor, o experienţă de nedescris. Toată lumea a fugit, toată lumea urla, era dezorientată, se auzeau bombele şi rachetele cum treceau. Ne-am văzut că murim toţi în momentul când ne-a spus să ne adăpostim în buncăre, că se trage, că-s bombele detonate şi noi le-am auzit, am văzut rachetele, evident că toată lumea s-a gândit că o să moară.

Sute de români au trecut prin clipe de teroare în timpul atacurilor

Femeie: Ne duceam la aeroport şi au început alarmele să sune şi apoi s-au auzit rachetele şi ne-au băgat într-un buncăr. Apoi ne-au scos din buncăr, am stat trei minute şi ne-au băgat înapoi în buncăr, femeile plângeau. În momentul în care porneau alarmele, trebuia să te opreşti, să opreşti maşina pe dreapta, nu puteai să mai mergi, trebuia să te adăposteşti.

Femeie: Mi-a fost foarte frică, a fost odios. Noi am fost pelerini în Ţara Sfântă şi ne-am pus nădejdea în Dumnezeu şi El ne-a scos. Experienţa... tristă, repet, foarte tristă!

Înfricoşător a fost de această dată chiar şi pentru cei care locuiesc de mai mulţi ani în Ţara Sfântă şi erau deja obişnuiţi cu sunetul alarmelor.

Bărbat: M-am trezit în sunetul alarmelor. În mod normal e ceva obişnuit, aşa că m-am pus înapoi la somn, dar apoi am zis: ok, trebuie să facem ceva şi i-am promis soţiei mele că atunci când va începe ceva serios ne vom muta. Ea este din Polonia şi avem trauma oamenilor din al Doilea Război Mondial. Aşa că i-am promis că dacă se întâmplă ceva plecăm şi asta arăta ca ceva serios.

Femeie: A fost groaznic, ceva groaznic.  Am înţeles că este grav, mai rău ca niciodată, şi am luat biletele.

Alte aeronave cu români urmează să ajungă azi în ţară

Peste 200.000 de români sunt stabiliţi în Israel. Alte aeronave ar mai urma să ajungă astăzi în România. Ministerul Afacerilor Externe a emis o alertă de călătorie pentru românii aflaţi în Israel. Autorităţile îi sfătuiesc să se adăpostească în clădiri şi atunci când situaţia o să permită, să părăsească ţara.

"Totodată, reprezentanţii Celulei de Criză a MAE s-au coordonat cu autorităţile israeliene şi cu Patriarhia Română pentru gestionarea grupurilor de cetăţeni români şi de pelerini români aflaţi pe Aeroportul Ben Gurion, în vederea asigurării cazării acestora, până la identificarea unor soluţii de repatriere. MAE foloseşte acest prilej pentru a adresa mulţumiri autorităţilor israeliene pentru sprijinul oferit în vederea repatrierii în siguranţă a cetăţenilor români", se precizează într-un comunicat de presă al ministerului transmis duminică.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

israel razboi atac fasia gaza hamas romani
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024