Noi controverse privind decesul patronului Hexi Pharma: Au apărut primele neconcordanţe în anchetă
Moartea controversatului patron al firmei Hexi Pharma, Dan Condrea, a dat naştere la diferite teorii ale conspiraţiei şi la numeroase polemici, una dintre neconcordanţele anchetei fiind vârsta pasagerului maşinii care s-a izbit, duminică după-amiază, între localităţile Buftea şi Corbeanca.
De Redactia Observator la 23.05.2016, 12:12Moartea controversatului patron al firmei Hexi Pharma, Dan Condrea, a dat naştere la diferite teorii ale conspiraţiei şi la numeroase polemici, una dintre neconcordanţele anchetei fiind vârsta pasagerului maşinii care s-a izbit, duminică după-amiază, între localităţile Buftea şi Corbeanca.
Potrivit Antena 3, Poliția Ilfov a anunţat iniţial că persoana decedată avea 39 de ani, însă vârsta reală a lui Condrea este de 41 de ani și aproape 5 luni, conform datelor oficiale din Registrul Comerțului.
''Luăm în calcul orice ipoteză. Autoturismul a fost sigilat. Este vorba de un bărbat de 39 de ani, conform documentelor găsite în afara autoturismului. Nu putem confirma identitatea acestuia, urmează proba ADN. Șoferul era decedat când au ajuns polițiștii la fața locului. O femeie a venit pentru a-l identifica. Există doi martori, un biciclist și un șofer care a fost depășit de victimă. A fost audiată o persoană, urmează cealaltă persoană. Evenimentul a fost sesizat la 18,47. S-a efectuat cercetarea la fața locului. Expertiza auto urmează să stabilească viteza cu care rula și alte detalii care ar putea duce la cauza accidentului. Luăm în calcul și varianta sinuciderii'', a precizat Claudia Burada, purtător de cuvânt al IPJ Ilfov, duminică seară.
Conform documentelor firmelor lui Dan Condrea, înregistrate la Registrul Comerțului, fostul patron este născut pe 1 ianuarie 1975, deci are 41 de ani și cinci luni.