Golden Gate de România. A început montarea grinzilor uriaşului pod peste Dunăre
Golden Gate-ul din Brăila prinde contur. Muncitorii au început să monteze grinzile uriaşului pod.
O operaţiune spectaculoasă, care se desfăşoară pe apă, dar şi în aer. Fiecare mişcare este calculată la milimetru.
Sunt imagini spectaculoase. Blocurile metalice, lungi de 25 de metri fiecare, sunt aduse pe Dunăre de la şantierul naval din Brăila cu ajutorul barjelor.
Adrian Obreja, reporter Observator: 86 de blocuri metalice, precum cel pe care îl vedeți în spatele meu, fiecare cântărind peste 200 de tone, vor fi aduse şi montate la podul peste Dunăre de la Brăila. Vorbim despre viitoarea cale de rulare pe care vor circula maşinile atunci când podul va fi gata.
Grinzile gigantice sunt sudate pe mal, apoi sunt ancorate şi ridicate la aproximativ 35 de metri deasupra nivelului maxim al Dunării cu ajutorul unui sistem special.
Viorel Eşanu, reprezentant JV Webuild-IHI: Se foloseşte ca şi punct de sprijin cablul principal al podului. Acel sistem este folosit în principal pentru astfel de proiecte, de poduri suspendate. A fost adus special pentru acest proiuiect pentru că ne permite să ridicăm un astfel de tablier.
- Cel mai lung pod suspendat din lume, construit la doar 500 de kilometri de România. Construcţia face legătura...
- Podul care face legătură între Sighetu Marmației și localitatea ucraineană Solotvino, umplut în fiecare zi de...
- ANIMAȚIE GRAFICĂ. Operațiune complexă la construirea ”Golden Gate-ului” din România. A fost adusă o macara...
Podul suspendat peste Dunăre va avea 2 kilometri lungime
În fiecare zi, vor fi montate câte două blocuri metalice, astfel că, în cel mult două luni şi jumătate, tăblierului ar putea fi gata. El va forma baza pe care va fi turnat asfatul viitoarei şosele suspendate. Aşa că muncitorii nu pierd vremea.
Viorel Eşanu, reprezentant JV Webuild-IHI: Aceştia realizează conexiunea între sistemul de ridicare şi piesa de tablier fixând acele bolţuri.
Supranumit Golden Gate de România, podul suspendat peste Dunăre va avea la final 2 kilometri lungime și o înălțime de aproape 200 de metri.