Nouă solicitare a fermierilor. Vor ca ministerul Agriculturii să dea negocierile live pe internet
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a discutat joi cu fermierii care protestează la Afumaţi şi care s-au plâns că se consideră nereprezentaţi de asociaţiile care au fost la negocierile organizate până acum. Nu înseamnă că oamenii vor pleca acasă, a transmis la final un avocat al fermierilor. Între timp a mai apărut o cerință: protestatarii vor ca negocierile să fie transmite live pe internet de ministerul Agriculturii.
De Redactia Observator la 18.01.2024, 16:39Discuţiile cu ministrul Agriculturii reprezintă un pas pentru rezolvarea problemelor fermierilor care sunt în stradă, însă acest lucru nu înseamnă că oamenii vor pleca acasă, a afirmat, joi, avocatul Elena Radu, care i-a reprezentat pe fermieri la negocierile ce au avut loc la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, relatează Agerpres.
"Din punctul meu de vedere, este un pas, dar sperăm ca acest pas să nu fie doar nişte promisiuni deşarte, doar pentru ca oamenii să se liniştească şi să plece acasă. Din câte mi-au spus dânşii, nimeni nu pleacă acasă până nu va fi un stabilit un calendar clar, cu nişte termene clare, asumat, prin care să fie convinşi că se şi va realiza în mod efectiv şi se vor face analize reale pe ceea ce s-a discutat astăzi şi pe promisiunile care au fost astăzi", a transmis Elena Radu.
Aceasta a precizat că ministrul Agriculturii a fost de acord să se formeze acele grupuri de lucru la nivel local şi naţional, prin care să se analizeze care sunt problemele reale ale agriculturii şi să se încerce găsirea de soluţii concrete care se vor reflecta ulterior în nişte proiecte de normative.
"Tot atât de bine a fost de acord ca aceste proiecte de acte normative să fie ulterior puse în consultare publică, să organizeze dezbatere publică pe ele, astfel încât, dacă aceste proiecte conţin norme care ar putea să aibă efect negativ, ele să poată fi remediate în urma unor dezbateri publice care vor avea loc între fermieri, nu neapărat ai unor organizaţii asociative, ci oricare fermier care constată că în acele norme există o problemă. Este vorba de transparenţă şi, pentru a nu se mai întâmpla ceea ce s-a întâmplat până acum, când unele revendicări au fost prezentate denaturat sau poate chiar n-au existat, au fost inventate, astfel încât orice cetăţean şi orice fermier sau transportator să poată să aibă cunoştinţă în mod real de ceea ce se discută şi ceea ce se solicită", a explicat avocatul fermierilor.
- Protest al fermierilor şi transportatorilor în Piaţa Constituţiei. Au cerut să vină 50.000 de oameni şi 200 de...
- Primele măsuri pentru transportatori și fermieri, adoptate de Guvern. Premierul anunță preț sustenabil la RCA,...
- Protestul transportatorilor şi al fermierilor, ziua 9. COTAR: S-a convenit ca valoarea poliţelor RCA la...
Fermierii au mai cerut ministrului Agriculturii să dea negocierile live pe internet
Fermierii au mai cerut ministrului Agriculturii să facă o pagină de internet pe care să fie puse atât calendarul, cât şi transmisia live ale tuturor discuţiilor din toate grupurile de lucru care se vor organiza la nivel naţional şi la nivel local.
În ceea ce priveşte stabilirea unui calendar pentru a se analiza şi a se găsi soluţii care să fie transpuse în actele normative, solicitările fermierilor au fost ca să existe nişte termene clare până la care cei care sunt interesaţi să fie membri ai acelor grupuri să poată să-şi declare intenţia că vor să participe la o analiză efectivă.
"Au fost solicitări pentru a se transmite şi celorlalte ministere, pentru că fermierii şi transportatorii vor să aibă cu toate ministerele care se ocupă de domeniul în care activează o discuţie reală cu dânşii, să înceapă nişte discuţii şi să facă nişte analize concrete. Ministrul agriculturii ne-a comunicat că dânsul o să transmită mai departe. Din punctul meu de vedere, trebuie să vedem dacă, într-adevăr, Guvernul României şi miniştrii sunt dispuşi la un dialog şi vor să se pună la masă, astfel încât cei care lucrează efectiv într-un anumit domeniu să poată să exprime care sunt problemele reale, să încerce să identifice o strategie la nivel naţional în fiecare domeniu. De exemplu, în agricultură, nu poţi să vorbeşti doar de agricultură dacă nu vorbeşti de industria alimentară. Deci, practic, trebuie să pună la masă toţi fermierii, toţi comercianţii din toate domeniile şi sub-domeniile, de când începe să plece tractorul pe câmp până când se procesează cerealele sau carnea animalelor ajunge pe raftul magazinelor pentru a putea să fie cumpărată de către cetăţeni", a mai spus Elena Radu.
Întrebaţi de jurnalişti dacă vor înceta protestele, în cazul în care vor avea joi un calendar asumat, cu termene clare, fermierii s-au retras de la discuţiile cu presa subliniind că nu mai au nimic de declarat.