O bucată de tavan dintr-o clasă a căzut în timp ce elevii erau la ore, în Gorj. Au crezut că e cutremur, dar muncitorii au dat o gaură greșit cu bormașina
Într-un liceu din Gorj o bucată de tencuială s-a desprins din tavan şi a căzut într-o sală de clasă, chiar în timpul unei ore. Iniţial, elevii şi profesorii au crezut că de fapt un cutremur zguduie şcoala din temelii. În realitate însă, în liceu se făcea o expertiză tehnică, iar muncitorii au greşit locul unde ar fi trebuit să dea o gaură cu bormaşina.
De Redactia Observator la 17.05.2023, 08:30Totul s-a întâmplat la Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu, din Târgu Jiu, care a fost serios afectat de cutremurele repetate din ultima perioadă. În timpul incidentului, însă, în podul şcolii se afla o comisie care făcea expertiza tehnică a clădirii istorice.
Bogdan Rădulea, director adjunct liceu: Au zis că trebuie să folosească un aparat pentru a vedea concentraţia betonului. O chestie minim invazivă ne-au zis. Ei au încercat să dea o gaură deasupra holului. S-a greșit puțin orientarea și grosimea tavanului și, de acolo, din tavan s-a desprins o bucățică de tencuială.
Bucată de tencuială a căzut chiar în momentul în care profesorul îşi ţinea ora
Bucată de tencuială, care a căzut într-o sală de clasă, chiar în momentul în care profesorul îşi ţinea ora de curs. Ceea ce i-a îngrozit pe elevi.
- Cum au furat doi tineri bunuri de 20.000 de lei dintr-o şcoală din Maramureş. S-au ales cu două...
- Se caută unic proprietar pentru o insulă în Scoția. Proprietatea, care deține un far, o casă cu cinci...
- Vacanţă de coşmar pe litoralul românesc. Legea, încălcată fără stres, în ciuda amenzilor de până la...
Cristina Goanţă, directoarea liceului: Elevii s-au speriat pentru că, deși am realizat simulări pentru cutremur, elevii au mai prins în timpul orelor de curs și acel cutremur care a avut aproape 5 grade. Ne-am speriat, iar elevii au crezut inițial că este un cutremur.
Toţii elevii au fost evacuaţi de pompieri, iar experţii de la Inspectoratul de Stat în Construcții vor verifica dacă copiii se vor putea întoarce în siguranţă în clasă. Până atunci, elevii vor fi mutaţi într-o altă sală de curs.