Antena LIVE
Video

Operaţiune de amploare a DIICOT: 400 de persoane dau explicaţii procurorilor după ce 7 milioane de euro au fost furate din conturile companiilor de stat

Mai multe instituţii de stat au căzut în plasa uneia dintre cele mai mari reţele de escroci din România. Până ca poliţiştii să le dea de urmă, infractorii au reuşit să fure peste 7 milioane de euro. Aproape 400 de persoane dau explicatii în faţa procurorilor.

De la 21.07.2021, 20:05

Aproape 150.000 de euro, 130 de carduri bancare şi 250 de telefoane mobile. Asta au găsit poliţiştii de la crimă organizată şi ofiţerii DIICOT acasă la unul dintre liderii reţelei.

La fel ca reţelele teroriste, gruparea avea celule care nu ştiau una de existenţa celeilalte. Unii suspecţi monitorizau sistemele de licitaţie publică şi accesau ilegal calculatoarele instituţiilor sau companiilor de la care voiau să obţină bani. Apoi, alţi membri ai grupării se dădeau drept angajaţi ai unor furnizori către care instituţiile sau companiile aveau datorii, şi îi convingeau pe funcționari că și-au schimbat contul pentru încasarea facturilor. Imediat ce banii erau viraţi în contul fals, escrocii îi transferau în alte conturi până când îşi pierdeau urma. Alţi indivizi mergeau apoi să-i scoată de la bancomate.

Aproape 400 de persoane vor ajunge la audieri. printre ele si persoane nevoiase care, in schimbul unor sume modice, i-au ajutat pe infractori sa deschida conturi bancare, cu datele lor, prin care mai apoi gruparea spala sume de bani.

Între 50 şi 500 de lei primeau cei care ridicau sumele de bani sau deschideau conturi bancare în numele lor şi lucrau, fără să ştie, pentru o reţea recunoscută internaţional. Infractorii acţionau şi în Spania, Slovacia, Polonia, Cehia, Italia, Marea Britanie sau Germania. La noi, printre companiile şi instituţiile păgubite se numără NuclearElectrica, Imprimeria Naţională, Regia Autonomă a Domeniului Public din Cluj dar şi Societatea de Transport Public din Timişoara.

Pe acelaşi subiect

"În 2016 s-a transmis o adresă, se stipula în adresa respectivă că s-a schimbat contul în bancă al furnizorului de energie electrică. Colegii mei de la vremea respectivă au luat de bună acea adresă. Plata a fost făcută la vremea respectivă în valoare în valoare de 374.000 de lei plus TVA. După aceea furnizorul de energie şi-a cerut banii", a declarat Nicu Bitea, director STPT.

Până acum, nicio instituţie sau companie păgubită nu şi-a recuperat banii. În Spania, gruparea a făcut victime şi în rândul oamenilor obişnuiţi. Anchetatorii spun că e posibil ca şi la noi persoane de rând să fi căzut în plasa infractorilor şi îi roagă pe cei care cred că au fost păcăliţi în acest fel să meargă imediat la poliţie.

Ți-a plăcut acest articol?

diicot frauda
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024