Patronul Nordis le face păgubiţilor o promisiune: le va împărţi câte 100 de apartamente pe lună
Fosta şefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Laura Vicol, a îmbrăcat din nou roba de avocat şi s-a întors în sala de judecată, după ce a fost eliberată din arest în cazul Nordis. Soţul ei, acţionarul companiei imobiliare, a făcut astăzi o promisiune surprinzătoare! Toţi păgubiţii îşi vor primi apartamentele într-un an şi jumătate. Asta ar însemna să livreze cel puţin 1.700 de locuinţe în 18 luni.
De Redactia Observator la 21.02.2025, 19:30"Vom începe din vara asta să livrăm. Noi am terminat jumătate din cealaltă parte, și eu zic că, într-un an și jumătate, se termină. Să știți că noi am plătit până acum, ca și daune, 5 milioane de euro, dacă nu mă înșel", spune Vladimir Ciorbă, patronul Nordis.
Noi promisiuni pentru păgubiţii Nordis
Ca să îşi ţină promisiunea, patronul Nordis ar trebui să livreze 100 de apartamente în fiecare lună. Sute de păgubiţi au stat la coadă ca să obţină explicaţii de la adminstratorul judiciar după ce Nordis a intrat în insolvenţă. Printre ei, şi fotbalistul Florin Gardoş, fost jucător la FCSB şi echipa naţională.
"Pe urmă s-au angajat la un nou termen, nu îmi mai aduc aminte exact, cred că 2022, pe care iarăşi nu l-au respectat. Ei nu au respectat nimic. Ulterior, În 2023 am început procedurile pentru a-i da în judecată", spune Florin Gardoş, fotbalist.
Gardoş a avut o postare virală după ce jurnaliştii de la Recorder au dezvăluit că premierul Ciolacu ar fi călătorit de încă două ori cu avioane private plătite de o firmă din grupul Nordis. "Am ajuns la concluzia că eu și Marcel Ciolacu avem ceva în comun: amândoi zburăm în concediu pe banii mei", a scris fotbalistul pe Facebook. Patronul Nordis nu a comentat, însă, noile dezvăluiri. "Nu vorbesc despre politică şi nici despre zborurile nimănui", a precizat Vladimir Ciorbă, patronul Nordis.
Reacţia lui Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu a încercat, însă, să se dezvinovăţească şi să spună că nu ştia nimic despre frauda patronilor Nordis cu care mergea în vacanţe de lux. "Ai un coleg de clasă, cu care acum 4 ani de zile te-ai întâlnit şi aţi hotărât să mergeţi la o bere. După 4 ani, se dovedeşte că colegul tău e criminal în serie. Ce vină ai tu?", a declarat Marcel Ciolacu, premierul României.
În timp ce soţul ei, Vladimir Ciorbă, şi ceilalţi angajaţi ai firmei se află sub control judiciar, monitorizaţi cu brăţări de supraveghere, Laura Vicol se bucură de libertate. Acuzată de spălare de bani şi complicitate la delapidare, s-a întors în sala de judecată, ca avocată de data aceasta şi a făcut anunţul în social media.
Cuplul Ciorbă-Vicol şi cei cu funcţii de conducere în compania Nordis au fost arestaţi preventiv, după ce procurorii DIICOT au descoperit frauda. Au vândut aceleaşi apartamente unor persoane diferite, şi au încasat 195 de milioane de euro, dar majoritatea proiectelor au rămas pe hârtie. Banii clienţilor le-au permis celor anchetaţi să ducă o viaţă de lux, spun anchetatorii. Laura Vicol ar fi cheltuit 40 de milioane de lei pe genţi şi haine de lux, bijuterii şi vacanţe cu avioane private.